RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.

RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.

RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Emisiune radiofonică pentru un număr nelimitat de posturi de recepție; p. ext. sistemul și activitatea de difuzare prin radio a unui program cultural (de știri, de muzică etc.). Post de radiodifuziune. ▭ Coșurile roșii de cărămidă, alături de piloanele de fier, și mai înalte încă, ale postului de radiodifuziune. BOGZA, C. O. 200.

radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúni

radiodifuziúne s. f. (sil. -di-o-) difuziune

RADIODIFUZIÚNE s. radio. (Are o emisiune la ~.)

RADIODIFUZIÚNE s.f. Comunicare, emisiune radiofonică a unei știri, a unei cuvântări, a unui concert etc. ♦ Instituție care organizează și se ocupă cu asemenea emisiuni; radio (3). [Pron. -zi-u-. / cf. fr. radiodiffusion].

RADIODIFUZIÚNE s. f. transmisiune radiofonică a unui program de știri, de muzică etc., destinate recepției publice. ◊ instituție care organizează asemenea emisiuni; radio2(I, 3). (< fr. radiodiffusion)

RADIODIFUZIÚNE ~i f. 1) Transmitere sistematică a programelor informative și culturale pentru recepția publică. 2) Instituție care organizează și transmite aceste emisiuni; radio. [Sil. -di-o-] /<fr. radiodiffusion

RADIODIFUZIUNE s. radio. (Are o emisiune la ~.)

radiodifuziune (muzica la ~). În programele posturilor de radio din lumea întreagă muzica ocupă un loc privilegiat. Mai mult decât discul*, existența r., completată în ultimele decenii de televiziune, a produs mutații profunde în statutul social al muzicii. Omogenizarea treptată a cunoașterii prin democratizarea difuzării muzicii, proces istoric îndelungat și cu accentuate diferențieri naționale în funcție de tradiții, nivele culturale și, evident, de gradul de răspândire a r., este consecința cea mai importantă. Majoritatea r. și-au constituit formații muzicale proprii pentru interpretarea repertoriului tradițional și a celui contemporan, original, măsura în care un organism de radio își asumă răspunderi pentru stimularea creației proprii fiind una dintre determinantele principale ale calității sale pe plan cultural. Aproape de la începuturi compozitorii au fost interesați de nota specifică pe care o pot da creației muzicale tehnicile de captare și difuzare a sunetului (Ex. F. Lazăr, Muzică pentru radio, 1932 ș.a.). Îndeosebi în ultimele decenii progresele obținute în această direcție, cum sunt procedeele de montaj, de tratare a înregistrării* primare a sunetului, ca și producerea pe cale pur electronică (v. electronică, muzică) a unui „set” din ce în ce mai bogat și nuanțat de semnale sonore și-au găsit reflectarea imediată – dacă nu chiar prefigurată – în creații ale unor compozitori de seamă, unii lucrând asiduu în centre de cercetări de r. (Paris, Köln, Milano etc.). Desigur, ideea de creație muzicală radiofonică nu se limitează la lucrările cu caracter experimental. RTV Română organizează în mod curent concursuri de creație în principalele genuri (1, 2) muzicale și participă la competiții internaționale specializate. Cu opera radiofonică Jertfirea Ifigeniei de P. Bentoiu, RTV Română a câștigat în 1968 Prix Italia, cel mai important concurs mondial deschis exclusiv creațiilor muzicale cu specific radiofonic sau televizual. Preocupări în acest domeniu au de asemenea A. Stroe, A. Vieru, N. Brânduș, L. Profeta, M. Moldovan ș.a.

RADIODIFUZIÚNE (< fr.) s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde radio neghidate a unui program de sunet (r. sonoră) sau de imagini și sunet (r. vizuală sau televiziune radiodifuzată), destinată recepției publice; unul dintre mijloacele principale de informare în masă. ♦ Instituția care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe.