radiocomunicație definitie

9 definiții pentru radiocomunicație

RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication.
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication.
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere, cu ajutorul undelor electromagnetice, a unor semnale sau a unei radioemisiuni.
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)
radiocomunicáție s. f. (sil. -di-o-); pl. radiocomunicáții
RADIOCOMUNICÁȚIE s.f. Transmiterea și recepția la distanță a unor sunete, semne sau imagini cu ajutorul undelor electromagnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. radiocommunication].
RADIOCOMUNICÁȚIE s. f. transmiterea și recepția unor sunete, semnale sau imagini cu unde electromagnetice. (< fr. radiocommunication)
RADIOCOMUNICÁȚIE ~i f. Comuni- cație prin unde radio. [Sil. -di-o-] /<fr. radiocommunication
RADIOCOMUNICÁȚIE (< fr.) s. f. Telecomunicație care, pentru transmiterea informației, folosește undele radio. Transmiterea mesajelor se face cu ajutorul unui radioemițător și al unei antene de emisie, iar recepția cu ajutorul unei antene de recepție și al unui radioreceptor. În radioemițător se formează semnalele radio, care sunt emise (în formă de unde electromagnetice) de antena de emisie în spațiul înconjurător, ajung până la antena de recepție, iar de la aceasta sunt transmise la radioreceptor, unde mai întâi sunt amplificate, apoi transformate în semnale corespunzătoare mesajului transmis. R. a fost demonstrată prima dată la 7 mai 1896 de către A.S. Popov.

radiocomunicație dex

Intrare: radiocomunicație
radiocomunicație substantiv feminin
  • silabisire: -di-o-