radioastronomie definitie

10 definiții pentru radioastronomie

RADIOASTRONOMÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază corpurile și fenomenele cerești prin recepționare și interpretarea undelor venite de la acestea. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie.
RADIOASTRONOMÍE s. f. Studiul fenomenelor din univers cu ajutorul undelor radioelectrice emise de corpurile din spațiul cosmic și al undelor radioelectrice emise de pe Pământ și reflectate de aceste corpuri. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie.
radioastronomíe (-di-o-as-) s. f., art. radioastronomía, g.-d. radioastronomíi, art. radioastronomíei
radioastronomíe s. f. (sil. -di-o-) astronomie
RADIOASTRONOMÍE s.f. Ramură a astronomiei care studiază emisiunile electromagnetice din cosmos, folosind undele de radio la cercetarea astrelor. [Gen. -iei. / cf. fr. radioastronomie, germ. Radioastronomie].
RADIOASTRONOMÍE s. f. ramură a astronomiei care studiază obiectele cerești ce emit sau reflectă radiounde. (< fr. radioastronomie)
RADIOASTRONOMÍE f. Ramură a astronomiei care se ocupă cu studierea corpurilor cerești cu ajutorul undelor radio emise de acestea. [Sil. -di-o-] /<fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie
radioastronomíe s. f. (astr.) Studiul fenomenelor din Univers pe baza undelor radio emise de corpurile din spațiul cosmic ◊ „[M.R.] a fost profesor de radioastronomie și director al Observatorului de radioastronomie din Cambridge.” R.l. 18 X 84 p. 6 (din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie; DEX, DN3)
RADIOASTRONOMÍE (< fr.) s. f. Capitol al astronomiei care studiază corpurile cerești prin măsurarea energiei pe care acestea o emit sau o reflectă, în lungimi de undă radio. R. s-a dezvoltat în ultima jumătate a sec. 20 sub impulsul progreselor acumulate în domeniul electronicii. S-au realizat uriașe antene de radiolocație concave, receptoare din ce în ce mai perfecționate, metode mai bune de procesare a datelor obținute, radiointerferometre pentru studierea radioundelor emise de corpurile cerești. Radioundele pe care ionosfera le lasă s-o străbată au lungimile de unde cuprinse între câțiva milimetri și aproximativ 20 m. Pe sateliții artificiali și pe rachetele cosmice se pot recepționa unde radio cu lungimi de undă și mai mari. Unele radiounde emise de corpurile cerești sunt produse prin procese termice, altele prin accelerarea electronilor în câmpuri magnetice (mecanism sincrotronic) etc. Prin procedee radar se pot trimite fascicule de unde radio asupra meteoriților, Lunii, planetelor și Soarelui, observându-se radio-ecoul. Pe baza lor s-a constituit astronomia-radar, capitol al r. Cu aceste mijloace s-au studiat curenții meteoritici în timpul zilei și pe vreme noroasă și s-au determinat cu mare precizie distanțele în sistemul solar. Deoarece undele radar pot străbate chiar printr-un strat dens de nori, cu ajutorul lor s-au obținut singurele hărți ale suprafeței planetei Venus; de asemenea, studiile prin unde radio și radar au pus în evidență structura nisipoasă a suprafeței Lunii înainte de aselenizare. R. a adus noi cunoștințe despre Soare, Lună și planete, despre Galaxia noastră și Metagalaxie. R. a pus în evidență forma spirală a brațelor Galaxiei noastre, a adus date privind legătura dintre razele cosmice și exploziile de supernove în care iau naștere radiounde, a permis sondarea celor mai îndepărtate regiuni accesibile ale Metagalaxiei. R. a dat posibilitatea realizării de studii detaliate asupra mediului interstelar din Galaxia noastră și și a dus la descoperirea unor corpuri cosmice neidentificate anterior (de ex. pulsari, quasari). Radiosursele extragalactice, radiogalaxiile, emițând în domeniul undelor radio mult mai mult ca galaxiile obișnuite, și în special cvasistelele, obiecte cosmice extragalactice de aspect punctal, intense emițătoare de radiounde, sunt cele mai îndepărtate corpuri cerești identificate. Distanța până la care se poate ajunge în spațiu cu radiotelescoapele este de câteva ori mai mare ca aceea la care se ajunge cu telescopul de 5 m diametru. Primele radiounde din Galaxia noastră au fost recepționate de K. Jansky în 1931 (dar comunicată în 1932). Emisia radio a Soarelui a fost observată în 1942, prima radiosursă (Lebăda A) a fost detectată în 1946, iar emisia hidrogenului neutru în linia de 21 cm a fost observată în 1951. R. are o deosebită importanță în studierea structurii Universului.
RADIO- „rază, radiație, energie radiantă”. ◊ L. radius „rază” > fr. radio-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. radio-. □ ~altimetru (v. alti-, v. -metru1), s. n., instrument de radiolocație instalată la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea acestuia față de sol; ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul corpurilor și fenomenelor din spațiul cosmic, prin recepționarea și interpretarea undelor electromagnetice provenite din univers; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., 1. Metodă roentgenologică de verificare a prezenței substanțelor radioactive în glandele hormonale ale viețuitoarelor. 2. Imagine obținută pe o peliculă radiografică după injectarea și localizarea selectivă într-un organ sau țesut a unui izotop radioactiv; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul biologic al interacțiunilor dintre energia radiantă și materia vie; ~biotic (v. -biotic), adj., relativ la efectele biologice ale radiațiilor; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., metodă pentru studiul activității cardiace cu ajutorul substanțelor radioactive; ~chimografie (v. chimo-1, v. -grafie), s. f., înregistrare a mișcărilor organelor interne pe un film radiografic; ~cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în înregistrarea pe peliculă cinematografică a imaginii radiografice a unui organ intern în activitate; sin. cinefluorografie; ~cristalografie (v. cristalo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază structura internă a substanțelor cristalizate, cu ajutorul radiațiilor; ~cronologie (v. crono-, v. -logie1), s. f., determinare a vîrstei unei roci cu ajutorul unui element radioactiv; ~cronometru (v. crono-, v. -metru1), s. n., instrument pentru determinarea calității mijlocii a unui fascicul de radiație eterogenă; ~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază efectele radiațiilor naturale asupra asociațiilor vegetale; ~estezie (v. -estezie), s. f., radiestezie*; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de efectele dăunătoare ale radiațiilor ionizante; ~fon (v. -fon), s. n., instalație de comunicare prin radiofonie; ~fonie (v. -fonie1), s. f., 1. s. f., Disciplină care studiază sistemul de transmitere și de recepție a mesajelor prin unde electromagnetice. 2. s. f., Sistem special de transmisiune a mesajelor sonore, utilizîndu-se proprietății undelor electromagnetice; ~fonograf (v. fono-1, v. -graf), s. n., aparat de radio prevăzut cu fonograf; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., realizare pe un clișeu fotografic a imaginii radiologice, cu ajutorul razelor X; ~gen (v. -gen1), adj., care emite raze X; ~geologie (v. geo-, v. -logie1), s. f., ramură a geologiei care utilizează tehnica radioactivității; ~goniograf (v. gonio-, v. -graf), s. n., radiogoniometru înregistrator; ~goniometrie (v. gonio-, v. -metrie1), s. n., procedeu special de determinare a unui radioemițător, pe baza undelor electromagnetice; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru1), s. n., instalație de radiorecepție, utilizată în radiogoniometrie, pentru determinarea direcției din care vine o emisiune; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de procedee utilizate pentru realizarea unor fotografii ale interiorului corpului omenesc cu ajutorul razelor X sau al radiațiilor gamma; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Comunicare transmisă prin radio. 2. Fotografie obținută cu ajutorul razelor X; ~heliograf (v. helio-, v. -graf), s. n., instalație tehnică pentru înregistrarea unor imagini ale activității solare; ~histografie (v. histo-, v. -grafie), s. f., metodă de studiere a distribuției topografice a unui radioizotop la nivelul celulei; ~izotop (v. izo-, v. -top), s. m., izotop radioactiv; ~liză (v. -liză), s. f., fenomen de transformare chimică, realizată în urma acțiunii unor radiații izolante; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Disciplină medicală care se ocupă cu examinarea corpului uman cu ajutorul razelor X și cu utilizarea acestora în diagnosticarea și tratarea unor boli. 2. Studiu al radiațiilor și al aplicațiilor lor; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie1), s. f., procedeu de diagnosticare constînd în utilizarea radiologiei la măsurarea presiunii din interiorul unor organe anatomice; ~manometru (v. mano-, v. -metru1), s. n., aparat medical utilizat în radiomanometrie; ~metalografie (v. metalo-, v -grafie), s. f., parte a metalografiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor cu ajutorul razelor X; ~meteorograf (v. meteoro-, v. -graf), s. n., aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie1), s. f., utilizare a mijloacelor radio în vederea stabilirii prognozei meteorologice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., tehnică de măsurare a fluxurilor de radiații; ~metru (v. metru1), s. n., 1. Aparat utilizat pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Instrument cu ajutorul căruia se pune în evidență efectul radiometric; ~micrometru (v. micro-, v. -metru1), s. n., instrument întrebuințat la măsurarea fluxurilor slabe de energie radiantă; ~mimetic (v. -mimetic), adj., (despre substanțe) cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizante; ~necroză (v. -necroză), s. f., mortificare a unui țesut produsă de radiații ionizante; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., studiu al efectelor patologice produse de radiațiile penetrante; ~pelvigrafie (v. pelvi-, v. -grafie), s. f., folosire a mijloacelor radiografice pentru măsurarea diametrului pelvian; ~pelvimetrie (v. pelvi-, v. -metrie1), s. f., aplicare a radiografiei la măsurarea diametrelor bazinului obstetrical; ~scopie (v. scopie), s. f., examinare vizuală a imaginii pe care o formează pe un ecran fluorescent un corp opac, străbătut de razele X; ~stereografie (v. stereo-, s. -grafie), s. f., metodă radiologică cu ajutorul căreia imaginea radiografică apare tridimensională; ~stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s. f., tip de radioscopie care realizează o impresie de relief prin folosirea a două surse de radiație; ~telefonie (v. tele-, v. -fonie1), s. f., sistem de comunicație radiofonică în ambele sensuri între două posturi înzestrate fiecare cu aparate de emisie și recepție; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., telegramă transmisă prin radio; ~telemetrie (v. tele-, v. -metrie1), s. f., determinare a distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele electromagnetice; ~telemetru (v. tele-, v. -metru1), s. n., aparat utilizat în radiotelemetrie; ~telescop (v. tele-, v. -scop), s. n., instrument astronomic folosit la recepționarea, măsurarea și studierea radioundelor emise de corpurile cerești; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a radiațiilor ionizante în scop terapeutic; ~tom (v. -tom), s. n., tomograf*.

radioastronomie dex

Intrare: radioastronomie
radioastronomie substantiv feminin
  • silabisire: -di-o-