radioactivitate definitie

9 definiții pentru radioactivitate

RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare (și radiații electromagnetice). 2. Disciplină care studiază aceste proprietăți și elementele care țin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität.
RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare (și radiații electromagnetice). 2. Disciplină care studiază aceste proprietăți și elementele care țin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität.
RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietatea unor elemente (radiu, actiniu, uraniu, toriu etc.) cu atomi grei de a emite, prin dezagregare spontană, radiații corpusculare și, uneori, radiații electromagnetice (numite raze gama) avînd proprietăți similare cu ale razelor X. Nu există corpi în natură care să nu prezinte un grad oarecare de radioactivitate. MARINESCU, P. A. 34. ◊ Radioactivitate artificială = radioactivitate pe care o prezintă unele elemente produse în reacții nucleare. 2. Disciplina care studiază fenomenele radioactive.
radioactivitáte (-di-o-ac-) s. f., g.-d. art. radioactivitắții
radioactivitáte s. f. (sil. -di-o), g.-d. art. radioactivității
RADIOACTIVITÁTE s.f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomi grei de a emite, prin dezintegrare spontană, raze cu proprietăți similare razelor X. 2. Parte a fizicii care studiază fenomenele radioactive. [Cf. fr. radioactivité].
RADIOACTIVITÁTE s. f. Proprietate a unor elemente de a emite, prin dezintegrare spontană, radiații corpusculare și electromagnetice. (din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität)
RADIOACTIVITÁTE f. 1) Proprietate a unor elemente chimice (radiu, uraniu etc.) de a se dezintegra, emițând radiații corpusculare sau electromagnetice. ~ naturală. ~ artificială. 2) Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor radioactive. [Sil. -di-o-] /<fr. radioctivité
RADIOACTIVITÁTE (< fr. {i}) s. f. Emisie continuă de radiații alfa, beta sau gamma caracteristică substanțelor care au în componența lor și unul sau mai mulți izotopi radioactivi. Nucleele atomilor acestor izotopi sunt instabile și suferă în mod spontan anumite transformări însoțite de emisia unei particule (alfa sau beta) sau a unei cuante gamma; în urma emisiei de cuante se modifică numai starea energetică a nucleului, în timp ce în urma emisiei de particule se modifică însăși compoziția nucleului, care astfel se transformă în nucleul unui izotop al altui element chimic. Deoarece r. este de natură nucleară, ea nu este influențată de factorii externi, ca temperatura, presiunea, starea de agregare, legăturile chimice etc. R. are aplicații în construcția reactorilor nucleari, în defectoscopia nedistructivă, în tehnica reglajului automat, în carotajul radioactiv, în analiza radiochimică etc. A fost descoperită de H. Becquerel (1896) pe când studia luminescența unor săruri ale uraniului. În 1898 soții Pierre și Maria Skłodowska-Curie au descoperit poloniul și radiul, două elemente cu r. mult mai puternică decât a uraniului. Legile generale ale r. au fost formulate de către E. Rutherford și F. Soddy în 1903. ◊ R. naturală = rezultatul dezintegrării spontane a radioizotopilor naturali. ◊ R. artificială = (impr.) r. a izotopilor radioactivi care nu se găsesc în natură ci sunt obținuți pe cale artificială în laborator; a fost descoperită de soții Joliot-Curie (1934) la bombardarea aluminiului cu particule α.

radioactivitate dex

Intrare: radioactivitate
radioactivitate substantiv feminin
  • silabisire: -di-o