RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula.

RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula.

RADÍCULĂ, radicule, s. f. (Bot.) Partea embrionului din care se dezvoltă rădăcina plantulei și care apare la germinarea seminței sub formă de colț.

radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule

radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule

RADÍCULĂ s.f. Parte a embrionului care formează după germinație rădăcina plantulei. [< fr. radicule, lat. radicula].

RADÍCULĂ s. f. parte a embrionului care formează, după germinație, rădăcina plantulei. (< fr. radicule, lat. radicula)

RADÍCULĂ ~e f. bot. Parte a embrionului unei semințe care, după germinație, se transformă în rădăcina plantei. /<fr. radicule, lat. radicula

*radículă f., pl. e (lat. radicula, rădăcioară. V. rîdiche). Bot. Prima rădăcină care încolțește din sămînță orĭ din sîmbure.