raci definitie

65 definiții pentru raci

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27′ nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece.
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27′ nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece.
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).
RAC, raci, s. m., și (3) racuri, s. n. 1. Crustaceu decapod, acoperit cu o carapace de culoare neagră-verzuie (care prin fierbere devine roșie), avînd perechea anterioară a picioarelor în forma unor clești dințați cu ajutorul cărora apucă hrana; trăiește în lacuri și rîuri și e căutat pentru carnea lui gustoasă (Astacus fluviatilis). Mata trebuie să cunoști că racilor le place carne cu miros. SADOVEANU, Î. A. 82. Peștele s-a stricat și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a regresa. Roșu ca un rac fiert sau ca racul, se spune despre o persoană foarte roșie la față. Numai ce-l văd că vine, roș ca un rac. SADOVEANU, O. I 331. Căpitanul, foc de mînie, ieși din apă roșu, ca un rac fiert. BART, S. M. 101. 2. (În forma articulată) Numele popular al unei constelații în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară (și de unde începe a da înapoi, fiind în declin); cancer. ◊ Tropicul racului (sau cancerului) = cerc imaginar pe globul pămîntesc, la 23°27′ nord de ecuator, formînd limita convențională teoretică între zona tropicală și cea temperată boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat diferitelor unelte care prind sau agață (ca picioarele racului): a) ancoră, mîță (4). Unul din plutași apucă racul puternic... și, înfigîndu-l în pămînt, încearcă să oprească pluta. BOGZA, C. O. 378; b) unealtă folosită pentru trasul burlanelor sau al altor piese dintr-o gaură de sondă; c) tirbușon. Călugărul voi să mai destupe una, dar ii luai racul din mînă. HOGAȘ, DR. 272. 4. (Med.) Numele popular al cancerului.
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde din căldură, a deveni (mai) rece. Se răcește ciorba și se arde friptura. C. PETRESCU, C. V. 146. Prînz pe masă s-a răcit Și eu, maică, n-am venit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. Bate fierul pînă e cald, că de se va răci, în zadar vei munci (= fă lucrul la vremea lui). ♦ (Despre ființe sau despre corpul lor) A pierde (total sau parțial) căldura obișnuită a corpului. ◊ Tranz. Pe jumătate înăbușită de ștergar, fata din brațele cazacului tremura răcită de un fior de frig. SADOVEANU, O. VII 39. ◊ Intranz. (Învechit) Tot trupul lui au răcit, duhul deodată i-au încetat. DRĂGHICI, R. 136. ♦ (Despre timp, adesea impersonal) A deveni (mai) friguros, cu temperatura (mai) joasă. 2. Tranz. A face ca ceva să fie (mai) rece. A răci compresorul cu apă. ◊ Expr. A-și răci gura degeaba (în zadar, de pomană, de(-a) surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic. Numai în zădar voi călca calea și mi-oi răci gura. RETEGANUL, P. V 8. Întrebările și rugăciunile mele le făceam în sec, căci îmi răceam gura de surda. ISPIRESCU, L. 96. Care va să zică, și cu nepotul mi-am răcit gura degeaba. CARAGIALE, S. N. 166. 3. Intranz. A se îmbolnăvi contractînd o răceală. Lasă-l, că e destul de bine îmbrăcat și nu răcește el. C. PETRESCU, C. V. 236. N-a uitat să-și acopere picioarele, ca să nu răcească. CARAGIALE, O. III 254. Mata, puiule, rămîi aici ca să nu răcești pe drum. ALECSANDRI, T. I 150. ◊ Refl. (Neobișnuit) Am fost mai totdeauna acasă pentru că mă răcisem într-o sară. KOGĂLNICEANU, S. 100. 4. Refl. (adesea reciproc). Fig. A-și pierde însuflețirea, căldura, interesul (pentru cineva sau ceva), a deveni indiferent. Fusese prieten bun cu Scarlat Turnavitu, dar acum se cam răciseră. CAMIL PETRESCU, O. II 10. Vezi... prieteșugul că se răcește. VĂCĂRESCU, P. 108. ◊ Tranz. (Învechit) Această propunere mi s-a părut o nenorocire... numai auzirea ei o să răcească pe d-l Tell. La GHICA, A. 717. Publicul, fără a-și răci dorința de a avea un teatru național, simți stîmpărîndu-i-se entuziasmul. NEGRUZZI, S. I 341.
RÎ́CĂ s. f. (Regional) Ceartă; sfadă. ◊ Expr. A purta (cuiva) rîcă = a purta (cuiva) dușmănie. Credea că mai țin minte și că-i port rîcă. C. PETRESCU, C. V. 105. A se pune rîcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luîndu-se la ceartă.
coáda-rácului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-rácului
rac s. m., pl. raci
!rácul-pămấntului (plantă) s. m. art.
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
Trópicul Rácului s. propriu n.
coáda-rácului (bot.) s. f.
rac s. m., pl. raci
rácul-pământului s. n.
răcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 sg. și pl. răceáscă
râcă s. f., g.-d. art. râcii
Trópicul Rácului s.pr. n.
COADA-RÁCULUI s. v. turiță-mare.
RAC s. v. ancoră, cancer, coropișniță, destupătoare, neoplasm, tirbușon, tumoare malignă.
RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~ului.)
RĂCÍ vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)
RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.
TRIFOIUL-RÁCULUI s. v. vătămătoare.
TROPICUL RÁCULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.
A (se) răci ≠ a (se) încălzi
A răci ≠ a înfierbânta
RAC, raci, s. m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Înv.) Ancoră. 7. (Mil.) Unealtă de fier, de diferite forme, de unul din capetele căreia este fixată o tijă și care se întrebuințează pentru a extrage proiectilele de pe țeava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. rakŭ; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rák)
rac (ráci), s. m.1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelație. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbușon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s. m. (pescar de raci); răculeț, s. m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său științific; răcușor, s. m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s. f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoțea, s. f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoțea, cf. roată; rocoțel, s. m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s. f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s. n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s. f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s. f. (boală cronică, indispoziție), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s. n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).
rîcă s. f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).
RAC1 raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea brună-verzuie (roșie după fierbere), având prima pereche de picioare în formă de clește. ◊ Roșu ca ~ul cu fața foarte rosie. A da înapoi (sau îndărăt) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelație situată în dreptul Soarelui, când acesta ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul ~ului paralela de 23°27′ latitudine nordică. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare malignă constând din înmulțirea excesivă a celulelor cu distrugerea țesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku
A RĂCÍ1 ~ésc tranz. A face să se răcească; a răcori. ◊ A-și ~ gura degeaba (sau în zadar, de pomană) a vorbi fără nici un rezultat. /Din rece
A RĂCÍ2 ~ésc intranz. A contracta o răceală; a se îmbolnăvi de răceală. /Din rece
A SE RĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai rece; a se răcori. 2) fig. A-și pierde interesul (față de ceva sau de cineva); a deveni indiferent. /Din rece
RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ◊ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi
raci, ráciuri, s.n. (reg.) grătar.
rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.
rac m. 1. crustaceu decapod, trăiește în ape dulci sub pietre sau rădăcini; coaja-i devine roșie, când e fiert sau fript (Astacus fluviatilis): roș ca racul; rac de mare, stacoj; 2. unul din cele 12 semne ale zodiacului, numit și cancer; 3. sensuri tehnice: a) șurup de fier sau de oțel pentru scos dopuri; b) unealtă pentru vergele de pușcă cu care se scoate încărcătura armei; c) furcă cu care se oprește căruța pe un suiș; d) pl. n. ancora: să ridice racurile și să umfle pânzele POP.; e) belciug. [Slav. RAKŬ; sensurile tehnice fac aluziune la cracii insectei].
răcì v. 1. a (se) face rece; 2. a prinde răceală: răcește ușor; 3. fig. a deveni indiferent, a se înstrăina.
rac m. (vsl. rakŭ, rus. sîrb. bg. ceh. pol. rus. ung. rak. V. răcar). Un crustaceŭ (ástacus fluviátilis) care trăĭește în rîurĭ și lacurĭ și care se mănîncă. (Racu are zece picĭoare, dintre care cele doŭă din ainte se deschid ca niște foarfece și poate strînge cu ele foarte tare. Are și doŭă antene lungĭ numite pop. mustățĭ, ĭar coadeĭ poporu-ĭ zice gît. În realitate, capu raculuĭ e tocmaĭ în partea opusă. Dar poporu, pintr’o falsă observațiune, crede că racu, dacă-șĭ tîrîĭe coada, îșĭ tîrîĭe gîtu și capu, și de aceĭa zice că merge înapoĭ. De aicĭ și expresiunea a da înapoĭ, ca racu, a regresa. Racu fert devine stacoșiŭ. De aicĭ și expresiunea roș ca racu). Al șaselea semn al zodiaculuĭ (Iuniŭ): zodia raculuĭ. Astr. Geogr. Tropicu raculuĭ (saŭ canceruluĭ), tropicu de nord. S. n., pl. urĭ. Destupător, sfredel special făcut de scos dopurile de plută din buteliĭ (fr. tire-bouchon) saŭ, pus în vîrfu verigiĭ, de scos furtuĭala din puștile care se încărcaŭ pe la gură și de prins peticile cu care se curăță țeava pin ăuntru. Furcă cu care se oprește căruța cînd se oprește pe un suiș (sîrb. raklje). Ancoră (Vechĭ). O boală teribilă (numită și cancer și schiros) care consistă într’o unflătură internă care degenerează în ulcer și care mănîncă organu unde s’a produs (stomah, ficat, țîță ș. a.). V. crab, stacoj.
rácul-de-mine, V. sărac.
răcésc și (vechĭ) recésc v. tr. (d. rece, răce). Fac rece: gheața răcește apa, un vînt care a răcit temperatura. Fig. Reduc (pasiunile, focu): bătrîneța răcește pasiunile. V. intr. Prind răceală, mă îmbolnăvesc de răceală: am răcit pin frig. V. refl. Apa se răcește. Fig. Entusiazmu s’a răcit. L. V. (după vsl. po-stydĭeti). Mă rușinez.
rî́că f., pl. ĭ (d. a rîcăi saŭ rîcîi). Mold. Munt. Rar. Ceartă, sfadă: a se lua la rîcă. Brîncă: ĭ-a dat o rîcă.
coada-racului s. v. TURIȚĂ-MARE.
RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~.)
rac s. v. ANCORĂ. CANCER. COROPIȘNIȚĂ. DESTUPĂTOARE. NEOPLASM. TIRBUȘON. TUMOARE MALIGNĂ.
RĂCI vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)
rî s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.
TROPICUL RACULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.
rac, raci, s.m. – 1. (zool.) Crustaceu comestibil cu o pereche de picioare în formă de clește (Astacus fluviatilis). 2. (med.; pop.) Cancer (Faiciuc,1998). ♦ (onom.) Raci, poreclă pentru locuitorii din Ungurași (AER, 2010). – Din sl. rakǔ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (Scriban, DEX, MDA).
rac, -i, s.m. – (med.) Cancer (Faiciuc 1998). – Din sl. rakǔ, magh. rák.
rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli”.
RACU, com. în jud. Harghita; 1.548 loc. (2005). Situată în depr. Ciuc; pragul de la R., alcătuit din roci mai dure de natură eruptivă, desparte compartimentul Ciucului superior de cel mijlociu. Exploatări de balast. Ruinele unei cetăți dacice fortificate (sec. 1 d. Hr.), biserică romano-catolică (sec. 13), cu zid de incintă, și conacul „Cserei”. Atestat documentar în 1333.
RACUL V. Cancerul.
Potentilla anserina L., « Coada racului ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori galbene, aurii, mari, solitare. Frunze penate, foliole alungite, dentate, pe față verzi, pe dos albe- serici. Plantă erbacee, perenă, cu tulpină repentă. Preferă locuri nisipoase și umede.
a merge ca racul expr. 1. a merge cu spatele înainte. 2. (fig.) a regresa.
a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).
a răci la gambetă expr. a se zăpăci, a fi năuc.
a-și răci gura degeaba / de pomană / de-a surda / în zadar expr. a vorbi fără folos, a insista zadarnic / fără rezultat.
răci, răcesc I. v. t. (intl.) a omorî. II. v. i. (intl.) a muri. III. v. r. 1. a-și pierde din interes / din actualitate. 2. (în sporturile de echipă – d. o acțiune de atac) a înceta să reprezinte un pericol pentru adversari.
roșu ca racul expr. (d. oameni) congestionat, roșu la față.

raci dex

Intrare: rac (crustaceu)
rac 1 pl. -i substantiv propriu neutru substantiv masculin (numai) singular articulat
Intrare: râcă
râcă substantiv feminin
Intrare: răci
răci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: raci
raci
Intrare: coada-racului
coada-racului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: racul-pământului
racul-pământului substantiv masculin articulat (numai) singular
Intrare: racul-de-mine
racul-de-mine substantiv masculin articulat