RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter.

RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota.

RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter.

RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota.

RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal sau de lemn, cu ajutorul unei raboteze.

RABOTÁT s. n. Rabotare.

rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză

rabotát s. n.

rabotá vb., ind. prez. 1 sg. rabotéz, 3 sg. și pl. raboteáză

rabotát s. n.

RABOTÁT s. v. rabotare.

RABOTÁ vb. I. tr. A netezi, a răzui suprafața unei piese (metalice), a unui dinte cu o raboteză. [< fr. raboter].

RABOTÁT s.n. Rabotare. ♦ Mașină de rabotat = raboteză. [< rabota].

RABOTÁ vb. tr. a prelucra prin așchiere suprafața unei piese (metalice), a unui dinte cu o raboteză. (< fr. raboter)

A RABOTÁ ~éz tranz. (suprafețe, piese din material dur etc.) A prelucra cu ajutorul unei raboteze. /<fr. raboter

RABOTAT s. (TEHN.) rabotaj, rabotare. (~ unei piese metalice.)