RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter.

RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota.

RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter.

RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota.

RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal sau de lemn, cu ajutorul unei raboteze.

RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj. Detașarea așchiilor prin rabotare.

rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză

rabotáre s. f., g.-d. art. rabotắrii; pl. rabotắri

rabotá vb., ind. prez. 1 sg. rabotéz, 3 sg. și pl. raboteáză

rabotáre s. f., g.-d. art. rabotării; pl. rabotări

RABOTÁRE s. (TEHN.) rabotaj, rabotat. (~ unei suprafețe metalice.)

RABOTÁ vb. I. tr. A netezi, a răzui suprafața unei piese (metalice), a unui dinte cu o raboteză. [< fr. raboter].

RABOTÁRE s.f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj; rabotat. [< rabota].

RABOTÁ vb. tr. a prelucra prin așchiere suprafața unei piese (metalice), a unui dinte cu o raboteză. (< fr. raboter)

A RABOTÁ ~éz tranz. (suprafețe, piese din material dur etc.) A prelucra cu ajutorul unei raboteze. /<fr. raboter

RABOTARE s. (TEHN.) rabotaj, rabotat. (~ unei suprafețe metalice.)

RABOTÁRE (< rabota) s. f. Operație de prelucrare prin așchiere a suprafețelor plane a pieselor metalice de dimensiuni mari, în care unealta așchietoare se mișcă rectiliniu alternativ pe o direcție perpendiculară pe axa ei; rabotaj; rabotat.