RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -tură.

RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -tură.

răzuitúră (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúri

răzuitúră s. f. (sil. -zu-i-), g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúri

RĂZUITÚRĂ ~i f. 1) v. A RĂZUI. 2) Masă constând din resturi provenite prin răzuire. /a răzui + suf. ~tură

răzuitúră f., pl. ĭ. Lucru răzuit (trecut pin răzătoare): răzuitura de hrean. – Și răzătură și răsătură.