răzuitoare definitie

2 intrări

17 definiții pentru răzuitoare

RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S. f. Răzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.
RĂZUITOÁRE, răzuitori, s. f. 1. Răzătoare. Morcovi rași pe răzuitoare. PISCUPESCU, O. 323. 2. Unealtă cu care se curăță sau se răzuiesc diferite obiecte. Ceea ce rămîne lipit de covată se rade cu răzuitoarea. PAMFILE, I. C. 197. ♦ Mașină cu care se curăță bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de tîrnăcop mic sau de sapă cu care se curăță de noroi sau de gheață drumul în locurile unde se întretaie cu calea ferată.
RĂZUITÓR, răzuitoare, s. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a diferitelor piese de metal.
răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre
răzuitoáre (obiect) s. f. (sil. -zu-i-), g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitór s. n. (sil. -zu-i-), pl. răzuitoáre
RĂZUITOÁRE s. v. răzătoare.
RĂZUITÓR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz, șabăr. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)
RĂZUITÓR s. v. otic.
RĂZUITÓR ~oáre n. 1) Unealtă folosită în operațiile de curățare sau de netezire (a unor obiecte); racletă. ~ pentru suprafețe lemnoase. 2) Unealtă de uz casnic folosită pentru ras produse alimentare (legume, fructe, brânză etc.); răzătoare. [Sil. -zu-i-] /a răzui + suf. ~itor
răzuitoare f. unealtă de răzuit piei, pereți, scări, aleele unei grădini, etc.
răzuitoare f., pl. orĭ (d. răzuĭesc). Lamă de fer fixată la intrarea caseĭ ca să-țĭ răzuĭeștĭ tălpile cînd îs pline de noroĭ. Unealtă mobilă de răzuit peile, lespezile acoperite de gheață ș. a. V. raz 1, răzătoare, foșalăŭ.
RĂZUITOARE s. răzătoare, (Transilv. și Ban.) răzălău. (~ pentru morcovi.)
răzuitor s. v. OTIC.
RĂZUITOR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)

răzuitoare dex

Intrare: răzuitoare
răzuitoare substantiv feminin
  • silabisire: -zu-i-
Intrare: răzuitor
răzuitor substantiv neutru
  • silabisire: -zu-i-