răzuit definitie

2 intrări

19 definiții pentru răzuit

RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui.
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui.
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlătura un strat subțire de pe suprafața unui lucru, cu ajutorul răzuitoarei; a rade (2). Geamurile îi sînt înghețate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai răzui nici cu custura. DELAVRANCEA, S. 184. 2. A freca un corp pe o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit.
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. Ras (2). Ia tărîțe de grîu o mînă, săpun bun sau prost, răzuit, două dramuri. PISCUPESCU, O. 225.
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răzuiáscă
răzuít adj. m., pl. răzuíți; f. sg. răzuítă, pl. răzuíte
RĂZUÍ vb. 1. v. rade. 2. a râcâi, (rar) a scobi. (A ~ pipa spre a o curăța.)
RĂZUÍT adj. ras. (Un obiect ~.)
A RĂZUÍ ~iésc tranz. 1) (obiecte de lemn, de metal, de piele etc.) A prelucra cu ajutorul răzuitorului. 2) (legume, fructe, cașcaval etc.) A da prin răzătoare; a rade. /a rade + suf. ~ui
răzuì v. 1. a lua părți din ceva cu un instrument tăios; 2. a șterge, a netezi. [V. raz].
rắzuĭ și răzuĭésc și (Mold. și) răzăluĭésc v. tr. (ung. reszelni, a răzui, ca și răzălăŭ d. reszelö și răzăș d. részes. Cu rad n’are a face!). Curăț răzînd cu cuțitu saŭ cu alt-ceva: a răzui un pește de solzĭ, a-țĭ răzui tălpile de noroĭ. Frec pe răzătoare ca să se prefacă în bucățele: a răzui hrean, morcov, ceapă.
RĂZUI vb. 1. a rade, (rar) a racla, (reg.) a răzălui. (A ~ fundul ceaunului.) 2. a rîcîi, (rar) a scobi. (A ~ pipa spre a o curăța.)
RĂZUIT adj. ras. (Un obiect ~.)
a răzui prapurele (cuiva) expr. (er. -d. bărbați) a avea un contact sexual brutal (cu o femeie).
bun de răzuit izmene expr. (d. – instrumente de tăiat) tocit.
răzui, răzuiesc v. t. 1. a prinde, a aresta, a închide. 2. a omorî.

răzuit dex

Intrare: răzuit
răzuit adjectiv
Intrare: răzui
răzui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a