răzor definitie

21 definiții pentru răzor

RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor.
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1).
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor.
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1).
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fîșie îngustă de pămînt nearat, val de pămînt (construit de oameni) servind drept hotar între două ogoare; hat. Să arăm pămînturile laolaltă cîștigînd răzoarele, să muncim cu rînduială. SADOVEANU, P. M. 201. Locurile despărțite prin coamele răzoarelor păreau că se învîrtesc, alunecînd repede în urma trenului. SANDU-ALDEA, D. N. 255. Stetea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lîngă ea, devale, Să-i scoată spinul din picior. COȘBUC, P. I 181. 2. Loc arat; ogor, cîmp. Fugea de-a razna pe răzoare. COȘBUC, P. I 242. Alunecînd de la o muchie a șoselei la alta, ca o coasă ascuțită într-un răzor de finețe. ODOBESCU, S. I 377. Pentru ochi ca sfîntul soare Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ Fig. Pornindu-mă a-ți vorbi despre vînătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturei. ODOBESCU, S. III 12. 3. Strat (de flori sau de legume). Străbătură curtea cu pietriș și răzoare acoperite cu zăpadă murdară. DUMITRIU, B. F. 91. Cu toate că ziua fusese foarte caldă, aci între copaci și răzoarele de flori era răcoare. CAMIL PETRESCU, N. 157. Răzoarele de flori, rînduite pe trepte, își amestecau miresmele. ANGHEL-IOSIF, C. L. 15. 4. Cărăruie (într-o grădină). Grădina are boltă de viță, răzoare așternute cu nisip, straturi de trandafiri. SLAVICI, N. I 251.
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc mare de trăsură. Avea porci la îngrășare, două vaci cu lapte, căruță pe răzoare. SLAVICI, O. I 139. Pe ulița mare e o circulație vie, o nentreruptă fîșîitură de roate pe răzoare. CARAGIALE, O. I 286. 2. Drug de oțel ascuțit la un capăt, folosit la facerea găurilor în gheață în vederea pescuitului cu năvodul, iarna.
răzór s. n., pl. răzoáre
răzór (hat, ogor, cărăruie, arc de trăsură, drug de metal) s. n., pl. răzoáre
RĂZÓR s. v. arătură, câmp, ogor, țarină.
RĂZÓR s. 1. v. hat. 2. brazdă, strat, (rar) postată, (înv. și reg.) tablă. (~ de flori, de legume.)
răzór (răzoáre), s. f.1. Hotar, hat. – 2. Cărăruie între două ogoare. – 3. Loc arabil, ogor cu formă regulată și delimitat de cărări. – 4. (Înv.) Teren adaptat pentru o moară de apă. – Var. rozor. Bg., sb. razor (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 311; Conev 68), din sl. razorati „a ara”, cf. ceh. rozor, pol. rozora. Der. din lat. radiolus (Giuglea, Dacor., I, 496) este improbabilă. – Der. răzori, vb. (a face răzor; a despărți, a separa; a marca).
RĂZÓR ~oáre n. pop. 1) Fâșie îngustă de pământ nelucrat, care desparte localități sau terenuri de pământ; hotar; hat. 2) Fâșie îngustă de pământ mai ridicată, pe care se seamănă legume sau flori; strat; vatră. 3) pop. Loc de pe un teren arat, unde se alătură ultimele două brazde trase în sens opus. /<bulg. razor
RĂZÓR2 ~oáre n. 1) Arc de trăsură. 2) Drug de metal cu care se sparge gheața pentru a pescui. /<fr. ressort
răzor n. 1. locul pe unde se trage ultima brazdă (pentru scursul apelor sau ca hotar între semănături); 2. brăzdiță de iarbă pe marginea stratului cu flori. [Serb. RAZOR, brazdă].
1) răzór n., pl. oare (sîrb. râzor, brazdă. V. raliță). Vest. Răstav, hat, cărare maĭ mare între semănăturĭ saŭ plantațiunĭ. Brazdă, arătură, (strat) de florĭ saŭ de legume: răzoare de florĭ (ChN. 1, 86 și 107; 2, 10), urme de arăturĭ saŭ „răzoare” (Vîlsan, CL. 1924, 518). Est. Loc acoperit de mărăcinĭ ș. a. rămas nearat într’un ogor. – Și rozor. În Fc. și răzol, pl. oale.
2) răzór și rezór n., pl. oare (din fr. ressort, resort, supt infl. luĭ răzor 1). Mold. Barb. Resort, arc elastic la trăsurĭ.
RĂZOR s. 1. hat, hotar, (reg.) călușire, dorjincă, forgașă, hașpor, mejdă, mejdină, meșghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.) 2. brazdă, strat, (rar) postată, (înv. și reg.) tablă. (~ de flori, de legume.)
răzor s. v. ARĂTURĂ. CÎMP. OGOR. ȚARINĂ.
răzór, răzoare, s.n. – Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă (ALRRM, 1971: 413). ♦ (top.) Răzoare, localitate aparținătoare de orașul Tg. Lăpuș. ♦ (onom.) Răzor, nume de familie în Maramureș. – Din bg., srb. razor „brazdă” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < sl. razorati „a ara” (DER).
răzór, -oare, s.n. – Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă (ALR 1971: 413). – Sl. razor, din sl. razorati „a ara” (DER).
RĂZOARE, pădure în apropiere de orașul Mărășești, unde la 6/19 aug. 1917 armata română a zdrobit ultimul efort al armatei germane de a străpunge frontul armatei române („Bătălia de la Mărășești”). În lupta de la R. a căzut eroic, în fruntea companiei sale, căpitanul Grigore Ignat.

răzor dex

Intrare: răzor (pământ)
răzor substantiv neutru
Intrare: răzor (piesă)
răzor substantiv neutru