răzlețit definitie

2 intrări

16 definiții pentru răzlețit

RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți.
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil răz- + lăți.
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. Refl. 1. A se desprinde dintr-o comunitate, a se depărta său a se rătăci de alții; a se despărți unul de altul, a pleca (de lîngă... ). Mai la deal ajunseră pe Ana, care se răzlețise și-i aștepta sub un fag bătrîn. VLAHUȚĂ, O. A. 277. Aproape de paști, ne-am răzlețit unii de alții. CREANGĂ, A. 115. Oleoleo! frate răzleț, Tu, de cînd ne-am răzlețit, Înapoi n-ai mai venit. ȘEZ. I 235. 2. A se răspîndi în direcții diferite, a porni care-ncotro, a se împrăștia, a se risipi. Pentru tine nu mai are zile bune calendarul, Ți s-au răzlețit ortacii. GOGA, C. P. 37. S-au strîns în mușuroaie ori s-au răzlețit în pustiuri. ANGHEL, PR. 74. Apele ei se răzlețesc și se împrăștie ca vițele unei funii despletite. VLAHUȚĂ, R. P. 30. – Variante: rezlețí (CREANGĂ, P. 3), răznețí (ANGHEL, Î. G. 25) vb. IV.
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răzlețeáscă
RĂZLEȚÍ vb. 1. a se despărți, a se izola, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 2. a se pierde, a se rătăci, a se răzni. (Puiul s-a ~ de mamă.) 3. v. împrăștia. 4. a (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.)
RĂZLEȚÍT adj. 1. despărțit, izolat, separat, (pop.) răznit, (înv.) osebit. (Pasăre ~ de stol.) 2. pierdut, rătăcit, răznit. (O oaie ~.) 3. dispersat, împrăștiat, răsfirat, răspândit, risipit, (pop.) răznit, (înv. și reg.) rășchirat. (O mulțime ~.)
A (se) răzleți ≠ a (se) uni
A răzleți ≠ a împreuna, a grămădi
A se răzleți ≠ a se grămădi
A RĂZLEȚÍ ~ésc tranz. A face să se răzlețească. /răz- + a lăți
A SE RĂZLEȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre ființe) A se separa de grup. 2) rar (despre elemente ale unui ansamblu) A se răspândi în direcții diferite; a se împrăștia; a se risipi. /răz- + a se lăți
răslețì v. 1. a se desghina: când e turma răslețiță, fără câini, fără păstor AL.; 2. fig. a se depărta: pentru a nu se răsleți feciorii depe lângă sine CR.
răzlețésc v. tr. (vsl. raz-letĭeti, a se împrăștia zburînd, supt infl. luĭ lățesc. V. zăletesc, letcă și cp. cu răzneț). Răznesc, despărt de aĭ săĭ, înstrăinez, îndepărtez. V. refl. Nu vă răzlețițĭ, copiĭ! – Și -ățesc (Trans.) și -ățez (Munt. vest).
RĂZLEȚI vb. 1. a se despărți, a se izola, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 2. a se pierde, a se rătăci, a se răzni. (Puiul s-a ~ de mamă.) 3. a (se) dispersa, a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) răspîndi, a (se) risipi, (pop.) a (se) răzni, (înv. și reg.) a (se) rășchira. (S-au ~ în toate părțile.) 4. a (se) împrăștia, a (se) răspîndi, a (se) risipi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprînji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.)
RĂZLEȚIT adj. 1. despărțit, izolat, separat, (pop.) răznit, (înv.) osebit. (Pasăre ~ de stol.) 2. pierdut, rătăcit, răznit. (O oaie ~.) 3. dispersat, împrăștiat, răsfirat, răspîndit, risipit, (pop.) răznit, (înv. și reg.) rășchirat. (O mulțime ~.)

răzlețit dex

Intrare: răzlețit
răzlețit adjectiv
Intrare: răzleți
răzleți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a