RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În Evul Mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță.

RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță.

RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pămînt; soție de răzeș. Într-această primă parte a ospățului, răzeșița lui Griga intră cu claponii în țiglă. SADOVEANU, Z. C. 49. – Variantă: (Mold.) răzășíță s. f.

răzeșíță s. f., g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțe

răzeșíță s. f., g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțe

RĂZEȘÍȚĂ ~e f. 1) (în Moldova medievală) Țărancă liberă care stăpânea în devălmășie o bucată de pământ din moșia satului, transmis prin moștenire; moșneancă. 2) Soție de răzeș. /răzeș + suf. ~ița

răzắș și (maĭ vechĭ) răzéș și răzáș m. (ung. részes, părtaș, d. rész, parte, supt infl. luĭ chezăș. Tot așa răzălăŭ d. reszelö). Mold. Moșnean, țăran liber proprietar de moșioară în devălmășie, ĭar pe urmă independent. – Vechĭ și adj.: moșiĭ răzașe. Fem. -șíță, pl. e. V. boĭer, megiaș, moșnean, clăcaș, șerb.