răzeș definitie

2 intrări

18 definiții pentru răzeș

baș-răzéș sm [At: ALECSANDRI, T. 257 / Pl: ~i / E: baș + răzeș] (Gmț; csnp) Răzeș bătrân.
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes.
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Țăran liber, organizat în obști, care stăpânea în comun pământul satului de care aparținea, dar lucra independent (împreună cu familia) lotul agricol repartizat; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. – Din magh. részes.
BAȘ-RĂZÉȘ, baș-răzeși, s. m. (Învechit) Răzeș de frunte. (Atestat în forma baș-răzăș) Eu sînt Harță, baș- răzăș, Cunoscut tocmai prin leș. ALECSANDRI, T. 257. – Variantă: (Mold.) baș-răzắș s. m.
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țăran liber, posesor al unei proprietăți de pămînt (moștenită din tată în fiu); (în Țara Romînească) moșnean; p. ext. (în vechime) membru al unei obști sătești în devălmășie. Satului îi zicea Văleni, răzeși cu documente vechi. SADOVEANU, P. M. 109. Copil de răzeș, își făcuse toată copilăria în sat, cu copiii de țărani. BUJOR, S. 167. Poposii la casa unui răzeș bătrîn. NEGRUZZI, S. I 296. – Variante: răzáș (HOGAȘ, DR. II 154), (Mold.) răzắș, rezáș (HASDEU, R. V. 46) s. m.
BAȘ-RĂZÉȘ, baș-răzeși, s. m. (Înv.) Răzeș de frunte. – Din baș1 + răzeș.
răzéș s. m., pl. răzéși
răzéș s. m., pl. răzéși
RĂZÉȘ s. v. moșnean.
RĂZÉȘ s. v. vecin.
răzéș (răzéși), s. m.Înv., în Mold., țăran proprietar, boiernaș care aparținea unei colectivități de oameni liberi care nu plăteau impozite și datorau numai sprijin militar. În 1850 erau cam 50.000. – Var. rezeș, rezaș, răzaș și der. Mag. részes „copropietar”, de la rész „parte” (Cihac, II, 523; Rosetti, BL, IX, 72-9; Rosetti, Mélanges, 381-8). Alte explicații sînt mai puțin convingătoare: din sl. reža „parte” (Densusianu, GS, IV, 409), care este același cuvînt mag.; din tc. erzeș „copărtaș la un teren” (Philippide, II, 378); din lat. radius „hotar” (Giuglea, Dacor., I, 496); din pol. rycerz < germ. Ritter „călăreț” (Nandriș, RF, I, 325-9). Der. răzeșie, s. f. (proprietate); răzășesc, adj. (de răzeș); răzeșime, s. f. (mulțime de răzeși); răzeșiță, s. f. (nevastă de răzeș).
RĂZÉȘ ~i m. (în Moldova medievală) Țăran liber care stăpînea în devălmășie o bucată de pământ din moșia satului, transmis prin moștenire; moșnean. /<ung. részes
moșnean m. pl. proprietari mici, șezători la țară în pământurile lor: moșnenii formau în Muntenia (ei se numiau în Moldova răzăși) clasa cea mai importantă a populațiunii rurale. [V. moșneag].
răzeș m. Mold. țăran proprietar de pământ. [Ung. RÉSZES, părtaș].
răzắș și (maĭ vechĭ) răzéș și răzáș m. (ung. részes, părtaș, d. rész, parte, supt infl. luĭ chezăș. Tot așa răzălăŭ d. reszelö). Mold. Moșnean, țăran liber proprietar de moșioară în devălmășie, ĭar pe urmă independent. – Vechĭ și adj.: moșiĭ răzașe. Fem. -șíță, pl. e. V. boĭer, megiaș, moșnean, clăcaș, șerb.
răzéș, V. răzăș.
răzeș s. v. VECIN.
RĂZEȘ s. moșnean, (înv. și reg.) moșinaș, moștean, (înv.) moșan.

răzeș dex

Intrare: răzeș
răzeș substantiv masculin
Intrare: baș-răzeș
baș-răzeș substantiv masculin