RĂZBUBUÍ, pers. 3 răzbubuie, vb. IV. Intranz. (Despre surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. – Pref. răz- + bubui.

RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui.

RĂZBUBUÍ, pers. 3 răzbúbuie, vb. IV. Intranz. (Despre surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. – Răz- + bubui.

RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui.

RĂZBUBUÍ, pers. 3 răzbúbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet, trăsnet) A bubui tare, a detuna. Tunetul răzbubui departe. SANDU-ALDEA, D. N. 233. Răzbubuind din nor în nor, Un trăsnet se descarcă. IOSIF, PATR. 17. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac ele auzite) Răzbubuie culmile, muntele geme. IOSIF, T. 60. [Furtuna] răzbubuie pin brazii ce șuieră ca șerpii. ODOBESCU, S. III 90. ◊ Tranz. fact. Zeus, Plin de mînie, răzbubuie muntele Arima. MURNU, I. 45.

răzbubuí (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúbuie, imperf. 3 sg. răzbubuiá; conj. prez. 3 să răzbúbuie

răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri

răzbubuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. răzbúbuie, imperf. 3 sg. răzbubuiá

răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri

RĂZBUBUÍ vb. v. bubui, detuna, dudui, trăsni, tuna, vui.

A RĂZBUBUÍ răzbúbuie intranz. pop. (despre zgomote și despre locurile unde se propagă) A bubui cu putere; a răsuna foarte puternic; a vui tare; a detuna. /răz- + a bubui

răzbúbuĭ v. intr. Lit. Bubuĭ tare.

răzbubui vb. v. BUBUI. DETUNA. DUDUI. TRĂSNI. TUNA. VUI.