RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor.

RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor.

RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. Care se războiește. Porneau ca niște oști războitoare și, după ce vărsau cu bucurie sîngele animalelor necuvîntătoare, desfundau buțile cu vin și începeau niște chefuri ca în vremurile cele mari. SADOVEANU, O. V 572. Culmele cele coprinse de oștile războitoare. ODOBESCU, S. III 596. Se numiră... parlamentari din ambele părți războitoare. BĂLCESCU, O. II 149.

războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre

războitór adj. m. (sil. -bo-i-), pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre

RĂZBOITÓR adj., s. v. beligerant.

RĂZBOITÓR s. v. luptător, războinic.

războitor adj., s. v. BELIGERANT.

războitor s. v. LUPTĂTOR. RĂZBOINIC.