războire definitie

14 definiții pentru războire

RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1.
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3.
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1.
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3.
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. A purta război; a se lupta, a se bate. Văd pe Pipăruș-Viteazul trecînd muntele de aur, Și-l văd cum se războiește c-un nedumerit balaur. COȘBUC, P. II 136. Trimise pe Belerofonte să se războiască cu Chimera și s-o răpuie. ISPIRESCU, U. 122. Astăzi este timpul să vă războiți Și prin dalbe lupte să vă nemuriți. BOLINTINEANU, O. 67. ◊ Intranz. (Neobișnuit) Voi îi cunoașteți bine, Căci pentru-a lor risipă ați războit cu mine. ALECSANDRI, P. III 217.
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război; luptă, bătălie, război. Stați în odihn-așteptînd războirea ce vine. COȘBUC, AE. 170. În poporul romînesc... viază un simțimînt al datorințelor sale către țară și un inimos avînt de războire la vreme de trebuință. ODOBESCU, S. III 559.
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
războí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. războiésc, imperf. 3 sg. războiá; conj. prez. 3 sg. și pl. războiáscă
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
RĂZBOÍ vb. v. lupta.
A SE RĂZBOÍ mă ~iésc intranz. și fig. A purta război; a se lupta; a se bate. /Din război
războĭésc (mă) v. refl. (d. războĭ). Mă lupt pin războĭ, port războĭ: a te război cu dușmaniĭ.
RĂZBOI vb. (MIL.) a se bate, a se lupta, (înv.) a combate, a se oști, a se răgloti, a voinici. (S-a ~ mult cu dușmanul.)

războire dex

Intrare: război (vb.)
război vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: războire
războire substantiv feminin