războinic definitie

16 definiții pentru războinic

RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.
RĂZBÓINIC1, războinici, s. m. Luptător, ostaș, om de arme. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418.
RĂZBÓINIC2, -Ă, războinici, -e, adj. 1. Privitor la război1, de război1. Se duceau grăind încet despre amintiri și povestiri războinice. SADOVEANU, O. VII 145. Poporul nostru era dedat cu viața războinică. ALECSANDRI, la TDRG. 2. (Despre ființe) Căruia-i place să se lupte, să poarte războaie; bătăios. O nație războinică și unită, oricît de mică ar fi, n-a fost niciodată biruită. BĂLCESCU, O. I 41.
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
răzbóinic s. m., adj. m., pl. răzbóinici; f. sg. răzbóinică, pl. răzbóinice
RĂZBÓINIC s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.
RĂZBÓINIC s., adj. 1. s. luptător. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) marțial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)
RĂZBÓINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.
RĂZBÓINIC1 ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de război; propriu războiului. 2) Care manifestă plăcerea de a se război; căruia îi place să se bată. /<sl. razbojniku
RĂZBÓINIC2 ~ci m. înv. Ostaș care participa la un război; luptător. /<sl. razbojniku
răsboinic a 1. ce ține de răsboiu: se pleacă pe răsboinicul său arc AL.; 2. propriu răsboiului: popor răsboinic. ║ m. oștean care se luptă. [Slav. RAZBOĬNKŬ, ucigaș, tâlhar (v. răsboiu)].
răzbóĭnic, -ă adj. (vsl. raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d. boĭnikŭ, luptător. V. boĭnic). Ĭubitor de războĭ: popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ: pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic: a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V. belicos.
războinic s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.
războinic s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.
RĂZBOINIC s., adj. 1. s. (MIL.) luptător, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. adj. agresiv, militarist, provocator, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. (rar) marțial. (Aer ~.) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

războinic dex

Intrare: războinic (adj.)
războinic adjectiv
Intrare: războinic (s.m.)
războinic substantiv masculin