RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor.

RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor.

RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, trece prin...; pătrunzător. Își mărita mîndrețe de copilă Și-o trimitea la fiul lui Ahile Cel răzbitor de cete. MURNU, O. 51. Fă-te fulger răzbitor. ALECSANDRI, P. II 15.

răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre

răzbitór adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre

RĂZBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care răzbește; care străbate; care trece prin... /a răzbi + suf. ~tor

răsbitor a. care răsbește: fă-te fulger răsbitor AL.