RĂVINEÁLĂ s. f. v. reveneală.

REVENEÁLĂ, reveneli, s. f. (Reg.) 1. Umezeală, jilăveală din pământ sau din atmosferă. 2. Răcoare, răcoreală. 3. Emanație, miros, mireasmă, aromă. [Var.: răvineálă s. f.] – Reveni1 + suf. -eală.

RĂVINEÁLĂ s. f. v. reveneală.

REVENEÁLĂ, reveneli, s. f. (Reg.) 1. Umezeală, jilăveală din pământ sau din atmosferă. 2. Răcoare, răcoreală. 3. Emanație, miros, mireasmă, aromă. [Var.: răvineálă s. f.] – Reveni1 + suf. -eală.

RĂVINEÁLĂ s. f. v. reveneală.

REVENEÁLĂ, reveneli, s. f. 1. Umezeală, jilăveală din pămînt, din atmosferă. Cîteva stele ard... încă, în aer e o reveneală caldă. CAMIL PETRESCU, O. I 298. În oasele mele se încuiba tot mai jilav frigul și reveneala toamnei. I. BOTEZ, ȘC. 70. Ploile și reveneala pămîntului nu strică nimic din fin. PAMFILE, A. R. 163. 2. Răcoare, răcoreală, adiere ușoară de vînt. (Fig.) Banii – cînd e zăduf – ți-aduc reveneală... cînd ți-e frig, îți țin de cald. DELAVRANCEA, O. II 297. ♦ Emanație, miros. Țuica te amețea cu reveneala ei de prune. CAMIL PETRESCU, O. I 328. – Variantă: răvineálă (SADOVEANU, O. I 27) s. f.

reveneálă s. f., g.-d. art. revenélii; pl. revenéli

reveneálă s. f., g.-d. art. revenélii; pl. revenéli

REVENEÁLĂ s. v. jilăveală.

REVENEÁLĂ s. v. adiere, boare, igrasie, pală, răcoare, răcoreală, suflare, suflu, umezeală, undă.

REVENEÁLĂ ~éli f. Caracter reavăn; umezeală; jilăveală. / a se reveni + suf. ~eală

reveneală f. umezeală. [V. ravăn].

reveneálă f., pl. elĭ (d. reavăn). Umezeală: reveneala pămîntuluĭ, zidurilor. – În nord răveneală.

reveneală s. v. ADIERE. BOARE. IGRASIE. PALĂ. RĂCOARE. RĂCOREALĂ. SUFLARE. SUFLU. UMEZEALĂ. UNDĂ.

REVENEALĂ s. jilăveală, udătură, umezeală, umiditate, (pop.) udeală, (Olt.) crihală. (~ unui teren.)

reveneală, reveneli s. f. (intl.) închisoare.