răvășit definitie

2 intrări

22 definiții pentru răvășit

RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. rovašiti.
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura adânc sufletește; a dezorienta. – Cf. scr. rovašiti.
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A împrăștia în dezordine (de obicei mai multe obiecte, căutînd. ceva). V. răscoli. Începu să răvășească în neștire condicile de pe masă. V. ROM. noiembrie 1953, 148. Alergă și le răvăși pe masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama cadrilată. C. PETRESCU, C. V. 176.
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Răscolit, aflat în neorînduială, împrăștiat, în dezordine. Nu face nimic, răspunse un muncitor din comitet, cu fața subțire, cu părul răvășit. SAHIA, N. 36. Niculina nu înceta să se scuze că au găsit casa așa de răvășită și pe ea desculță. REBREANU, R. I 107. Uitîndu-se distras peste hîrtiile răvășite... dete cu ochii de slova Anei. VLAHUȚĂ, O. A. III 104. ◊ Fig. Obrajii îi erau răvășiți ca de o spaimă mare. SADOVEANU, O. I 342. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat, răscolit. Cu sufletele răvășite de cuvintele exarhului, ele se rezemaseră de cîte un stîlp, cu ochii pironiți în pămînt, neavînd curaj să vorbească. STĂNOIU, C. I. 222.
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răvășeáscă
RĂVĂȘÍ vb. 1. v. deranja. 2. (pop.) a vrăfui, (înv. și reg.) a scorbeli. (Nu mai ~ lucrurile, cărțile!)
RĂVĂȘÍ vb. v. răscoli.
RĂVĂȘÍT adj. deranjat.
RĂVĂȘÍT adj. v. răscolit.
RĂVĂȘÍT s. v. răscol.
A răvăși ≠ a aranja
răvășì v. a scotoci, a răsturna căutând ceva. [Origină necunoscută].
răvășit a. risipit în dezordine: lumea răvășită se înlocuește iarăș BĂLC.
răvășésc v. tr. (met. din rus. vorošitĭ, a vrășuli. Cp. și cu răvaș, răboj, adică „trec în răvaș și expediez”, și cu sîrb. rovašiti, a marca). Însemn în răvaș și daŭ în primire: vacile la suhat, și oile la răvășit. Fig. Împrăștiĭ, risipesc, răscolesc: lucrurĭ răvășite pin camară, pin ladă. – Confundat de uniĭ cu răvăcesc. Uniĭ zic și zăvocesc (vest). V. zăhăĭesc.
răvăși vb. v. RĂSCOLI.
RĂVĂȘI vb. 1. a deranja, a răscoli, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?) 2. (pop.) a vrăfui, (înv. și reg.) a scorbeli. (Nu mai ~ lucrurile, cărțile!)
RĂVĂȘIT adj. deranjat, răscolit, zăpăcit. (Are toate hîrtiile ~.)
răvășit adj. v. RĂSCOLIT.
răvășit s. v. RĂSCOL.

răvășit dex

Intrare: răvășit
răvășit adjectiv
Intrare: răvăși
răvăși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a