RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el.

RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el.

RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. Diminutiv al lui răvaș. Ea, cum ajunse sus, arătă un răvășel ce-i dase Prîslea. ISPIRESCU, L. 88. Știa însă să poarte galante răvășele, Ș-a nopților petreceri frumos să-nchipuiască. NEGRUZZI, S. II 238.

răvășél (pop.) s. n., pl. răvășéle

răvășél s. n., pl. răvășéle

RĂVĂȘÉL s. v. bilețel, codicil, scrisorică.

*codicíl n., pl. e (lat. codicillus, d. codex, codice). Adaus orĭ schimbare la un testament (vechĭ catastișel orĭ răvășel).

răvășél n., pl. e. Răvaș mic, scrisorică, bilețel. Vechĭ. Codicil.

răvășel s. v. BILEȚEL. CODICIL. SCRISORICĂ.