RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor.

RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor.

RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (În opoziție cu binevoitor) Care arată, manifestă rea-voință, plin de rea-voință față de cineva.

răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre

răuvoitór adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre

Răuvoitor ≠ binevoitor

RĂUVOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește rea-voință; care voiește cuiva rău. Privire ~oare. /rău + voitor

răuvoitor a. care voiește răul.

*răŭvoitór, -oáre adj. (răŭ și voitor, după fr. malveillant și malévolus). Voitor de răŭ, care vrea rău altuĭa.