RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios.

RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios.

RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Despre oameni) Plin de răutate, rău din fire; care, fără să aibă un fond rău, e înclinat să jignească, să supere, să tachineze, să facă mici răutăți. Era un om pîclișit și răutăcios la culme; nu avea milă de om nici cît de un cîne. CREANGĂ, O. A. 250. Are vreo fată ori băiet răutăcios. ȘEZ. II 195. ◊ (Substantivat) Ești un răutăcios! zise Ana distrată. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. Cînd a văzut unele ca acestea, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap și plesnea de ciudă. CREANGĂ, P. 69. ♦ Care exprimă răutate. Nu-mi era drag, pentru c-avea o figură răutăcioasă și pentru că, de cîte ori se uita la mine, se strîmba. VLAHUȚĂ, O. A. 380. Zice cu glas răutăcios:... Ei, că bine mi te-am căptușit! CREANGĂ, P. 206. ♦ (Despre vorbe, glume etc.) Care conține răutăți, care supără. Îl frigeau cu glumele lor răutăcioase. GALACTION, O. I 86. – Pronunțat: ră-u-.

răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse

răutăciós adj. m. (sil. ră-u-), pl. răutăcióși; f. sg. răutăcioásă, pl. răutăcioáse

RĂUTĂCIÓS adj. 1. (livr.) malițios, (pop.) rânzos, (reg.) roangheș, (înv.) malign. (Om ~.) 2. sarcastic, (livr.) malițios, (fig.) veninos. (O aluzie ~oasă.) 3. v. dușmănos. 4. morocănos, posac, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

Răutăcios ≠ bun

RĂUTĂCIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) și substantival Care este predispus să facă răutăți; plin de răutate. 2) și adverbial Care vădește răutate; malițios; caustic. O aluzie ~oasă. [Sil. ră-u-] /răutate + suf. ~ios

răutăcios a. 1. pornit a face rău: om răutăcios; 2. plin de răutate: ce răutăcios ești! [Tras din răutate].

răutăcĭós, -oásă adj. (d. răutate). Plin de răutate, veninos: om răutăcĭos, privire răutăcĭoasă. Mușcător, malițios, ironic: epigramă răutăcĭoasă.

RĂUTĂCIOS adj. 1. (livr.) malițios, (pop.) rînzos, (reg.) roangheș, (înv.) malign. (Om ~.) 2. sarcastic, (livr.) malițios, (fig.) veninos. (O aluzie ~.) 3. dușmănos, ostil, (prin Transilv.) aspid, (fig.) veninos. (Cuvinte ~.) 4. morocănos, posac, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)