răufăcător definitie

9 definiții pentru răufăcător

RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător.
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător.
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f. (În opoziție cu binefăcător) Persoană care face rău altora, care contravine legilor sociale și morale; făcător de rele. Voi face să se audă un rechizitoriu împotriva unor răufăcători. SADOVEANU, E. 154. Își șterge fruntea și privește ca un răufăcător împrejur. C. PETRESCU, Î. II 264. De vreo săptămînă răufăcătorii dau tîrcoale. REBREANU, R. I 234. ◊ (Adjectival) Acest om avea facultatea excepțională de a deveni un instrument răufăcător. BOLINTINEANU, O. 416.
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătór s. m., adj. m., pl. răufăcătóri; f. sg. și pl. răufăcătoáre
RĂUFĂCĂTÓR s. v. infractor.
Răufăcător ≠ binefăcător
RĂUFĂCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care face rău, care încalcă normele și legile; făcător de rele; infractor. /rău + făcător
RĂUFĂCĂTOR s. (JUR.) făptaș, făptuitor, infractor. (~ a fost prins.)

răufăcător dex

Intrare: răufăcător (adj.)
răufăcător adjectiv
Intrare: răufăcător (s.m.)
răufăcător substantiv masculin