RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.

RĂTUTÍT, -Ă, rătutiți, -te, adj. (Reg. și fam.) Zăpăcit, smintit, nebun. – V. rătuti.

RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.

RĂTUTÍT, -Ă, rătutiți, -te, adj. (Reg.) Zăpăcit, smintit, nebun. – V. rătuti.

RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Regional) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni.

RĂTUTÍT, -Ă, rătutiți, -te, adj. (Regional) Zăpăcit, smintit, nebun.

!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă

rătutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătutésc, imperf. 3 sg. rătuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. rătuteáscă

RĂTUTÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zăpăci.

RĂTUTÍT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, fâstâcit, intimidat, îmbătat, încurcat, turmentat, zăpăcit.

rătutésc v. tr. (cp. cu ung. Ratoti ember, om din Ratot, localitate renumită pin oamenĭ proștĭ. Cp. cu tutuĭesc). Vest. Tutuĭesc, zăpăcesc, răcnesc: rătutită din palme, umbla rătutit (Iov. 240 și 246). V. refl. Se rătutise de beție. V. hututuĭ.

rătuti vb. v. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.

rătutit adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. FÎSTÎCIT. INTIMIDAT. ÎMBĂTAT. ÎNCURCAT. TURMENTAT. ZĂPĂCIT.