rătutire definitie

2 intrări

12 definiții pentru rătutire

RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.
RĂTUTÍRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.
RĂTUTÍRE, rătutiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Regional) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni.
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutírii
rătutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătutésc, imperf. 3 sg. rătuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. rătuteáscă
rătutíre s. f., g.-d. art. rătutírii
RĂTUTÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zăpăci.
rătutésc v. tr. (cp. cu ung. Ratoti ember, om din Ratot, localitate renumită pin oamenĭ proștĭ. Cp. cu tutuĭesc). Vest. Tutuĭesc, zăpăcesc, răcnesc: rătutită din palme, umbla rătutit (Iov. 240 și 246). V. refl. Se rătutise de beție. V. hututuĭ.
rătuti vb. v. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.

rătutire dex

Intrare: rătuti
rătuti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rătutire
rătutire substantiv feminin