răsură definitie

23 definiții pentru răsură

RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură.
RĂSURĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade.
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec.
RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură.
RĂSÚRĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în țările românești, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Et. nec. Cf. rade.
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec.
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
RĂSÚRĂ, răsuri și răsure, s. f. 1. Nume generic dat speciilor de trandafir sălbatic, arbuști cu flori mari, de obicei roșii, cu numeroși ghimpi pe tulpină și pe ramuri, vegetînd pe marginea pădurilor și a cîmpurilor; măceș. Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vînt de iarnă, Răscolind pădurile. TOPÎRCEANU, B. 46. Romanul este pe lîngă novelă ca un stejar uriaș pe lîngă o răsură altoită. CARAGIALE, S. U. 90. Păsărica se opri pe o răsură îmbobocită. ODOBESCU, S. III 200. ♦ Floarea (de obicei de culoare roșie) a plantelor descrise mai sus. (Metaforic) Obrajii i se rumeniră. Cu răsuri în față, îi sta și mai bine. SADOVEANU, B. 261. Chipul ei... parc-ar fi zugrăvit, alb... cu două răsuri pe obraji. DELAVRANCEA, S. 9. 2. (Entom.) Rusalie. Pescarii pleacă cu barca la locurile unde cred că trăiesc larvele de răsură. ANTIPA, P. 310.
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. – Din răsură2.
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsúră (măceș, larvă, impozit, răzătură) s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
RĂSURÁ vb. v. îmbujora, împurpura, înroși, roși, rumeni.
RĂSÚRĂ s. v. măceș, pilitură, răsătură, trandafir sălbatic.
RĂSÚRĂ s. (BOT.; Rosa gallica) (reg.) ruxandră.
RĂSÚRĂ2 ~i f. (în Moldova medievală) Impozit suplimentar din care se făcea remunerarea slujbașilor. /Orig. nec.
RĂSÚRĂ1 ~i f. 1) Specie de arbori spinoși, cu flori roz sau albe și cu fructe mici, roșii; trandafir sălbatic; măceș. 2) Arbore din această specie. 3) Larvă de efemeră. 4) la pl. Dureri pe care le simte lehuza după naștere. /Orig. nec.
răsùră f. 1. răzătură; 2. od. dare suplimentară pentru lefile boierilor: cassa răsurilor. [Lat. RASURA].
răsură f. floarea răsurului, roză sălbatecă. [Cf. lat. ROSULA (din rosa)].
2) răsúră f., pl. ĭ (lat. rasúra, d. rádere, rasum, a rade; it. pv, sp. pg. rasura, vfr. rasure. V. rad). Răsătură, răsunoĭ (Trans.). Odinioară, un bir suplementar pe lefile boĭerilor: casa răsurilor (V. raz 1). Rosură. Dun. Larvă de vetrice.
1) răsúră f., pl. ĭ (cp. cu lat. rósula [dim. d. rosa], de unde s’ar fi făcut *rosură, apoĭ, pintr’o inexplicabilă schimbare de accent, răsură). Floare de răsur.
răsura vb. v. ÎMBUJORA. ÎMPURPURA. ÎNROȘI. ROȘI. RUMENI.
răsu s. v. MĂCEȘ. PILITURĂ. RĂSĂTURĂ. TRANDAFIR SĂLBATIC.
RĂSU s. (BOT.; Rosa gallica) (reg.) ruxandră.

răsură dex

Intrare: răsură (răzătură)
răsură substantiv feminin
Intrare: răsură (bot., entom.)
răsură substantiv feminin
Intrare: răsură (impozit)
răsură substantiv feminin
Intrare: răsura
răsura verb grupa I conjugarea a II-a