RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.

RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.

RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic și lung (uneori prelungit prin ecou); p. ext. sunet, zgomot. Încet, răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Mii de glasuri se-nalță, cu răsunet potolit, în tăria nopții. ODOBESCU, S. III 19. Focul cerului s-aprinde Urmărit de groaznic tunet, Și al munților răsunet Printre văi adînci se-ntinde. ALECSANDRI, P. II 47. ♦ Fig. Ecou. Vioara tace cînd coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cîntînd ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris. MACEDONSKI, O. I 108. Primește-n altă lume aceste lăcrimioare Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri. ALECSANDRI, P. I 121. ♦ Ton, timbru, rezonanță. Un preot cu barba pînă-n ochi cînta rugăciunile, c-o voce fără răsunet. SADOVEANU, O. VIII 235. Patru doage își alege, Le tocmește, le-ncleiază: Fluier cu răsunet mîndru Astfel își întruchipează. IOSIF, V. 87. 2. Impresie pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes stîrnit de ceva. Răsunetul reprezentațiilor piesei a fost enorm în capitala Munteniei. SADOVEANU, E. 70. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) răsunet = a trezi interes, a face impresie. Izbucnirea aceasta totuși nu găsi răsunet decît la o parte din oameni. REBREANU, R. II 95. Alecsandri publică primele sale poezii ce avură atîta răsunet. NEGRUZZI, S. I 339.

răsúnet s. n., pl. răsúnete

răsúnet s. n., pl. răsúnete

RĂSÚNET s. 1. v. ecou. 2. v. rezonanță. 3. (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ în opinia publică acțiunea lor?)

RĂSÚNET s. v. vâlvă.

RĂSÚNET ~e n. 1) Sunet auzit la distanță și prelungit prin ecou. ~ul împușcăturilor. 2) pop. Proprietate a unor spații închise de a intensifica și de a prelungi sunetele; rezonanță. 3) fig. Efect produs de ceva asupra cuiva; impresie deosebită; ecou; rezonanță. A avut vreun ~ acțiunea lor? ◊ A avea (sau a găsi) ~ a trezi interes; a face impresie. /a răsuna + suf. ~et

răsunet n. sunet prelungit, ecou. [Lat. RESONITUS].

răsúnet n., pl. e (ră- și sunet, saŭ lat. *resónitus după sónitus). Sunet prelungit, ecoŭ: răsunetu munților. Rezonanță, calitatea de a vibra bine: răsunetu uneĭ chitare. A găsi răsunet la cineva, în inima cuĭva, a primi răspunsu pe care-l doreștĭ. V. răbufnet.

răsunet s. v. VÎLVĂ.

RĂSUNET s. 1. ecou, (pop.) hăuit, sunet, (prin Transilv. și Olt.) sun, (înv.) eho. (Un ~ în munți.) 2. rezonanță, sonoritate, timbru, ton. (~ unui flaut.) 3.* (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ acțiunea lor?)