răsunător definitie

14 definiții pentru răsunător

RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător.
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător.
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. 1. Care răsună puternic și prelung; care se aude de (sau pînă) departe. Pasul răsunător al sentinelei se opri. DUMITRIU, N. 139. Se strecură iar în odaia unde boierul Stroie își ridica glasul răsunător. SADOVEANU, O. VII 54. Cîte și mai cîte nu cînta Mihai lăutarul, din gură și din scripca sa răsunătoare. CREANGĂ, O. A. 92. ◊ (Adverbial) Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se pot produce zgomote, sunete. Cobuzul de os umplu de fior bolțile răsunătoare. SADOVEANU, O. I 300. Lasă ochii tăi să zboare Peste dealuri și cîmpii... Peste ape curgătoare Și dumbrăvi răsunătoare. ALECSANDRI, P. II 93. 2. Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic (prin noutate sau prin valoare); care este de mare efect. Din lupta lui [a lui Victor Hugo] contra lui Ludovic Bonaparte... au ieșit pamfletele lui răsunătoare. SADOVEANU, E. 227.
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
RĂSUNĂTÓR adj. 1. v. puternic. 2. v. sonor.
RĂSUNĂTÓR adj. v. strălucit, strălucitor.
RĂSUNĂTÓR1 adv. Cu răsunet. / a răsuna + suf. ~ător
RĂSUNĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care răsună; rezonant. Cu glas ~. 2) (despre spații) Care mărește intensitatea și durata sunetului. 3) fig. Care are mare răsunet; care produce o impresie puternică; care are rezonanță. Succes ~. / a răsuna + suf. ~ător
răsunător a. care răsună.
răsunătór, -oáre adj. (d. răsun. V. rezonator). Care răsuna tare: o vioară răsunătoare.
*resonatór n., pl. oare (d. lat. resonare, a răsuna, ca și rom. răsunător; fr. résonnateur saŭ résona-). Muz. Instrument acustic făcut să vibreze în acord cu un sunet de o înălțime anumită și să-l întărească: resonatoru luĭ Helmholtz. – Ob. rez- (după fr.).
RĂSUNĂTOR adj. 1. intens, puternic, ridicat, tare. (Voce ~.) 2. intens, puternic, sonor. (Dangătul ~ al clopotului.)
răsunător adj. v. STRĂLUCIT. STRĂLUCITOR.

răsunător dex

Intrare: răsunător
răsunător adjectiv