răsuflu definitie

2 intrări

24 definiții pentru răsuflu

RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla.
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Pop.; și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv).
RĂSUFLÁ, răsúflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într-un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Răs- + sufla.
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv).
RĂSUFLÁ, răsúflu, vb. I. Intranz. 1. (Astăzi mai ales popular) A respira. Se mișca greoi și răsufla cu un fel de șuier. VORNIC, P. 7. Boii răsuflau greu. SADOVEANU, O. VI 528. De spaimă nici nu cuteza Să răsufle tare. COȘBUC, P. I 252. ◊ Fig. Soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vînt nu mișca aerul învăpăiat... Întreaga fire răsufla greu. HOGAȘ, M. N. 14. ◊ Tranz. Din jalnica Suceavă cu toții am ieșit, Să răsuflăm un aer mai viu, mai răcorit. ALECSANDRI, T. II 71. ◊ Refl. (Popular) Un tînăr... frumos ca soarele dar zgîrcit... de se răsuflă numai pe-o nară, de economie. ALECSANDRI, T. 760. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag de nu putea să se răsufle. ȘEZ. I 101. 2. A-și regăsi respirația, a-și reveni după o emoție, după un efort fizic, după o grijă, o apăsare. Privește pe Anton și, văzîndu-l întreg, răsuflă ușurată. DAVIDOGLU, M. 24. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. De ce nu descălicați nițel? Mai răsuflă și caii oleacă. BRĂTESCU-VOINEȘTl, Î. 63. Pe culmea Colibașilor oprim, să răsufle caii. VLAHUȚĂ, O. A. 410. Să stăm, să mai răsuflăm. CARAGIALE, O. III 58. ◊ Tranz. fact. Să mai răsuflăm iepele oleacă. CREANGĂ, P. 121. ◊ Refl. (Popular) Hai voinice murguleț, Nu mai face părul creț, Hai la Slatina-n județ, Unde gazda ne-om afla Și-amîndoi ne-om răsufla! ALECSANDRI, P. P. 160. ♦ A avea parte de liniște, a nu se (mai) simți în primejdie; a fi în tihnă. Las’ să se mînînce lupii, ca să mai răsufle oile. NEGRUZZI, S. I 185. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd cauza primejdiei) Romanii din Dacia veche, cînd putură răsufla de barbari, ieșind din azilurile lor, întemeiară deosebite staturi mici, pe la secolul al X-lea și al XI-lea. BĂLCESCU, O. II 12. ◊ Refl. (Învechit și popular) Fiind cap al marginilor meridionale ale Poloniei, el nu se putea răsufla de necurmatele invaziuni tatare. HASDEU, I. V. 111. 3. (Despre vase, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă (în cantitate mică) fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a se scurge sau a țîșni prin crăpături. Aerul acel închis, cercînd pe unde să răsufle, cu silnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113. ◊ (Poetic) Eroica dramă a lui Guilom Tell, în care răsuflă peste tot aerul liber și curat al plaiurilor alpestre. ODOBESCU, S. III 81. (Tranz.) Era într-o primăvară și răsufla pămîntul aburi. SADOVEANU, O. VI 430. ♦ Refl. (Despre unele alimente) A-și pierde tăria, gustul (prin faptul că vasul n-a fost bine închis). Căldarea este acoperită cu capacul... spre a nu se răsufla fiertura dinlăuntru. PAMFILE, I. C. 227. 4. A-și destăinui gîndurile și sentimentele ascunse, apăsătoare; p. ext. a spune, a zice. Să mă fi lăsat pe mine... – Dar pe mine! răsuflă și Ber-Căciulă. VISSARION, B. 12. Nu mai putu unchiașul să ție, trebui să răsufle. ISPIRESCU, L. 98. ◊ Refl. Moș Nichifor s-a răsuflat, la un păhar cu vin, cătră un prieten al său, despre întîmplarea din codrul «Bălaurului». CREANGĂ, P. 136. ◊ Tranz. Fig. Ghiță-și răsuflă veninul asupra lui Lae. SLAVICI, N. II 66. ♦ (Despre gînduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care n-ar fi trebuit să afle, a se auzi în afară; a transpira. Despre această deciziune însă n-a răsuflat altă știre decît informațiunea ce au dat generalului Meyendorff posturile de călărași. ODOBESCU, S. III 598.
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. 1. Răsuflare, respirație. Apoi, cu răsufluri puține, Simțîndu-și tot trupu-nghețat Își trage mantaua pe sine. COȘBUC, P. II 15. ◊ (Poetic) Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrîneți. ALECSANDRI, P. III 281. ◊ Expr. A-și ține răsuflul = a-și ține răsuflarea, v. răsuflare. S-aștepte... ținîndu-și răsuflul, adunîndu-și puterile. C. PETRESCU, A. R. 5. Țiindu-și răsuflul, au trecut prin un șir de odăi. NEGRUZZI, S. I 78. 2. (Învechit) Timp de odihnă, răgaz. Cînd... aș avea ticnă un ceas, aș putea să-mi iau răsuflu și să spun ce pătimesc. CONACHI, P. 202.
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsúflu (pop.) (-su-flu) s. n., art. răsúflul; pl. răsúfluri
răsuflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. răsúflu, 3 sg. și pl. răsúflă
răsúflu s. n. (sil. -flu), art. răsúflul; pl. răsúfluri
RĂSUFLÁ vb. 1. v. respira. 2. a se trezi. (Vinul s-a ~.)
RĂSUFLÁ vb. v. afla, auzi, gâfâi, pufăi, sufla.
RĂSÚFLU s. v. odihnă, răgaz, răsuflare, repaus, respirație, suflare.
A RĂSUFLÁ răsúflu 1. intranz. 1) A trage aer în plămâni și a-l elimina în afară; a respira. ~ greu. 2) A se odihni puțin după un efort; a-și reveni după o stare de încordare. 3) (despre recipiente) A lăsa să iasă câte puțin conținutul (printr-un orificiu neobservat). 2. tranz. 1) (informații, date secrete etc.) A face să devină cunoscut; a da în vileag. 2) (aer, aburi, gaze etc.) A trage înăuntru și a da afară. /răs- + a sufla
A SE RĂSUFLÁ mă răsúflu intranz. 1) (despre unele alimente, în special băuturi) A-și pierde tăria și gustul (din cauza contactului cu aerul). 2) A-și mărturisi gândurile ascunse. 3) pop. A se epuiza din punct de vedere intelectual. /răs- + a sufla
răsuflà v. 1. a respira: a răsufla cu plămânii; 2. fig. a da repaos, a se odihni: lasă-mă să răsuflu; 3. a-și vărsa focul, mânia: s’a mai răsuflat; 4. a se manifesta din nou, a ieși cu furie (vorbind de bube); 5. a-și face loc, a izbucni: un vas prea îndesat răsuflă pe undeva; 6. fig. a transpira: taina a răsuflat; 7. a-și ușura amarul: s’a răsuflat către prietenii săi CR. [Din lat. RE și suflà].
răsuflu n. (poetic) răsuflare: lanul încă umed de răsuflul aurorei AL. [V. suflà].
răsúflet n., pl. e. Rar. Răsuflare: ținîndu-șĭ răsufletu. Răgaz: A spune dintr’un răsuflet (Agrb. Înt. 108), a spune dintr’un suflet, răpede. – Și răsuflu, pl. urĭ. V. dușcă.
2) răsúflu, a v. intr. (ră- și suflu, ca sun, ră-sun; it. risoffiare, a sufla ĭar; sp. resoplar, a sforăi). Respir, îmĭ schimb aeru din plămîĭ; copilu dormea și răsufla liniștit. Mă odihnesc puțin: lasă-mă să răsuflu. A fi spart pe undeva (vorbind de vase orĭ de beșicĭ): acest butoĭ răsuflă, acest burduf răsuflă pe undeva dacă nu rămîne umflat. Răspund, duc, ajung: această galerie răsuflă tocmaĭ la castel. Mă manifest, erup: bubele răsuflă ĭar. Fig. Ajung la urechile lumiĭ, transpir: taĭna a răsuflat. V. tr. Respir: aicĭ răsuflăm un aer curat. V. refl. Respir. Fig. Îmĭ vărs focu, îmĭ descarc sufletu: azĭ mă răsuflu și eŭ. Mă destăĭnuĭesc: a te răsufla către prietenĭ. Mă alterez de aer saŭ de vechime: un vin răsuflat, o glumă răsuflată.
1) răsúflu n., pl. urĭ (d. răsufla). Vechĭ. Răsuflare. Fig. A da răsuflu, a lăsa să se odihnească. A-țĭ lua răsuflu, a te odihni. V. dușcă.
răsufla vb. v. AFLA. AUZI. GÎFÎI. PUFĂI. SUFLA.
RĂSUFLA vb. 1. a respira, (înv. și pop.) a sufla. (După atîta fugă, abia mai ~.) 2. a se trezi. (Vinul s-a ~.)
răsuflu s. v. ODIHNĂ. RĂGAZ. RĂSUFLARE. REPAUS. RESPIRAȚIE. SUFLARE.
răsufla, răsuflu I. v. i. (d. o informație secretă) a se afla II. v. r. a se demoda, a se învechi

răsuflu dex

Intrare: răsufla
răsufla verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -fla
Intrare: răsuflu
răsuflu substantiv neutru
  • silabisire: -flu