răsucit definitie

2 intrări

24 definiții pentru răsucit

RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci.
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Răs- + suci.
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. (Adesea în concurență cu suci) 1. Tranz. A învîrti un fir textil în jurul lui însuși printr-o mișcare continuă și în aceeași direcție, pentru a obține un fir mai strîns și mai rezistent. Frînghiile se fac răsucind sau împletind la un loc mai multe vițe. PAMFILE, I. C. 212. Scul de mătase scotea, În patru că-l răsucea, În șase că-l împletea. TEODORESCU, P. P. 567. ◊ Absol. De trei zile răsucește Și pe fus nu mai sporește. HODOȘ, P. P. 183. ◊ Intranz. Suie mîndra pe colnic, Răsucind la borangic. TEODORESCU, P. P. 278. ♦ A învîrti (cu degetele) capetele mustăților, pentru a le da o anumită formă. Meșterul Roman și-a răsucit tacticos cuierele cărunte ale mustăților, așteptînd să i se liniștească bătăile inimii. GALAN, Z. R. 84. Tata își răsucea mînios mustața căruntă și ne fulgera pe rînd cu privirea. SADOVEANU, O. III 518. Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. REBREANU, P. S. 11. 2. Tranz. A imprima unui obiect o mișcare de rotație; a roti, a întoarce. Domnișoara care răsucise manivela și schimbase acul [la patefon] vorbi către tînărul cu ochelari. C. PETRESCU, C. V. 167. Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152. ◊ Refl. Sus de tot se răsuceau ca niște rotogoale de fum cețurile înalte și norii întunecați ai începutului furtunos de martie. DUMITRIU, N. 9. Apele, suflate de o putere grozavă, se ridicau în stîlpi mari, se răsuceau în vîrtejuri, descoperind prundișul. SADOVEANU, O. III 75. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fîșii de fum cu mii de scîntei sclipitoare. REBREANU, R. I 275. ◊ Fig. Acești trandafiri îmi răsuceau toți nervii. GALACTION, O. I 59. ♦ A mînui o armă, a lovi cu ea. Nu se putea ca o mînă femeiască să răsucească paloșul așa de bine! ISPIRESCU, L. 20. Buzduganu-n mînă lua, Frumușel că-l răsucea, Drept în sus că-l arunca. ȘEZ. VII 61. 3. Refl. A-și mișca brusc corpul, schimbîndu-i poziția. Se uită la el prin întuneric și se răsuci în pat de mirare. PREDA, Î. 32. Unchiașul meu s-a răsucit atent spre poartă. SADOVEANU, N. F. 150. ◊ Fig. Către veselia ucraineanului se răsuci Cocor, cu zîmbetu-i ascuțit. SADOVEANU, M. C. 113. ♦ (Despre formații în marș) A se întoarce brusc pe loc, schimbîndu-și direcția. Compania de cercetare se răsuci brusc. CAMILAR, N. I 70. ◊ (Prin analogie) Vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. ◊ Tranz. Fig. Mi ți-l începură a-l răsuci și a-l buchisi înfundat, de-ți era mai mare mila de dînsul. ISPIRESCU, L. 108. ◊ Expr. A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebările, pentru a obține mărturisiri. L-a dus la oraș jandarmul, pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. ♦ A se învîrti într-o mișcare continuă; a se rostogoli. Deodată se cumpăni și căzu răsucindu-se, în valuri. SADOVEANU, O. VIII 130. 4. Tranz. A mișca o parte a corpului, schimbîndu-i poziția. Se alătură de cortegiu, răsucind capul în dreapta și în stînga. C. PETRESCU, C. V. 296. ◊ Refl. Cînd sora Ana s-a statornicit într-un loc mai la vedere, capetele s-au răsucit, pe rînd, cătră ea. SADOVEANU, P. M. 251. Toți ochii se răsuciră la răsărit. C. PETRESCU, Î. II 10. ◊ Expr. A răsuci capul cuiva = a zăpăci pe cineva, a-l face să-și piardă dreapta judecată. Ozun, dragă, ți-a răsucit bibilica aia capul, în doi timpi și trei mișcări. C. PETRESCU, C. V. 339. ♦ A scrînti. A-și răsuci piciorul. ♦ A întoarce gîtul cu o mișcare violentă pentru a-l frînge. Apucă cocoșul de gît și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! ISPIRESCU, L. 255. Ți le prindea cu mîna din zbor, le răsucea gîtul cu ciudă și apoi le mînca, așa crude, cu pene cu tot. CREANGĂ, P. 245. 5. Tranz. A învîrti (cu un gest mecanic) un obiect ținut în mînă. Andrei sări de pe bancă și rămase în dreptul ușilor albe, răsucind, în pumnii încleștați, postavul șepcii. MIHALE, O. 523. A stat tot timpul în picioare, răsucind în mînă un jurnal mototolit. SAHIA, U.R.S.S. 115. 6. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. Acolo cîntă trei surori! Lucrează-ntr-una la dantele, Pe deget firul răsucind. IOSIF, V. 29. ◊ Refl. Fig. Se răsucește inima în el ca un șarpe veninos, care-i dă răceli în spinare și fierbințeală în creier. POPA, V. 121. 7. Tranz. A învîrti un obiect dîndu-i forma unui sul; a învălătuci. Se depărtă încet, răsucind între degete o foiță de țigară. BART, S. M. 67. Se descălță, își răsuci pantalonii. CONTEMPORANUL, VII 37. ♦ A înfășura cu mîna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. A mai bombănit tata acasă și și-a răsucit o țigară. PAS, Z. I 178. Se îmbrăcă fluierînd, pe urmă răsuci o țigară. C. PETRESCU, S. 38. Răsuci o țigară udînd-o cu limba. CĂLINESCU, E. O. I 50.
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. 1. Care a fost supus răsucirii. Era un bătrîn frumos, falnic, ras proaspăt, cu mustățile sure, răsucite. BART, S. M. 45. 2. În formă de spirală. Tăcută nălucește biserica străbună Cu turnuri răsucite ascunse sub cupole. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 125. 3. (Despre țigări) Făcut cu mîna, prin înfășurarea tutunului într-o foiță. Suge cu sete o țigară răsucită din tutun verde. STANCU, D. 246.
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucí vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. răsuceáscă
RĂSUCÍ vb. 1. v. rula. 2. a suci. (Își ~ o țigară.) 3. v. frământa. 4. v. contorsiona. 5. v. încolăci. 6. v. foi. 7. a (se) întoarce, a (se) învârti, a (se) roti, a (se) suci, (reg.) a (se) rotila. (A ~ cheia în broască.)
RĂSUCÍ vb. v. deplasa, dezarticula, disloca, luxa, scrânti, suci.
RĂSUCÍT adj. 1. v. filat. 2. v. contorsionat. 3. (rar) torsat, torsionat. (O bară ~.) 4. curbat, încovoiat, îndoit, întors, strâmb, strâmbat. (Cui ~.) 5. curbat, încovoiat, îndoit, strâmb. (Fiare ~.) 6. întors, învârtit, rotit, sucit. (A lăsat cheia ~ în broască.) 7. încolăcit, înfășurat, învălătucit, sucit. (Val de pânză ~.)
RĂSUCÍT adj. v. deplasat, dezarticulat, dislocat, luxat, scrântit, sucit.
RĂSUCÍT s. v. răsucire.
A răsuci ≠ a desuci, a dezrăsuci
A RĂSUCÍ ~ésc tranz. 1) (ațe, frânghii sârme etc.) A învârti în jurul lui însuși sau în jurul unui obiect; a suci de mai multe ori. ◊ ~ mustățile a suci capetele mustăților pentru a le da o formă anumită. 2) (corpul sau părți ale corpului) A suci brusc într-o parte; a întoarce. 3) A face să se răsucească. /răs- + a suci
A SE RĂSUCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se întoarce brusc într-o parte cu tot corpul. 2) rar A-și schimba mișcarea în direcție opusă. /răs- + a suci
răsucì v. 1. a suci de mai multe ori: a răsuci un paiu; 2. a întoarce cu violență: i-a răsucit brațul; 3. a întoarce mereu: a-și răsuci mustața; 4. a se învârti: mă răsucesc într’un picior CR. [V. sucì].
răsucésc v. tr. (vsl. rasukati-rasučon, a răsuci, d. sukati, a suci; sîrb. raz-sukati, rus. raz-sučitĭ. V. sucesc). Sucesc de maĭ multe orĭ: a răsuci un fir de ață, a-țĭ răsuci mustața. Scrîntesc, luxez: șĭ-a răsucit picĭoru. A te răsuci într’un picĭor, a fi foarte vioĭ și harnic.
răsuci vb. v. DEPLASA. DEZARTICULA. DISLOCA. LUXA. SCRÎNTI. SUCI.
RĂSUCI vb. 1. a învîrti, a roti, a suci, (pop.) a sucăli, (reg.) a rotila, a rotocoli, (Transilv.) a tecărui. (A ~ un obiect pentru a-l face sul.) 2. a suci. (Își ~ o țigară.) 3. a frămînta, a învîrti, a suci. (A ~ batista în mînă.) 4. a (se) contorsiona, a (se) suci, (rar) a (se) torsiona. (A-și ~ corpul.) 5. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 6. a se foi, a se perpeli, a se suci, a se zvîrcoli, (prin Olt.) a se scîrciumi. (Toată noaptea s-a ~ în așternut.) 7. a (se) întoarce, a (se) învîrti, a (se) roti, a (se) suci, (reg.) a (se) rotila. (A ~ cheia în broască.)
RĂSUCIT s. învîrtire, învîrtit, răsuceală, răsucire, răsucitură, suceală, sucire, sucit, sucitură. (~ unui fir textil.)
răsucit adj. v. DEPLASAT. DEZARTICULAT. DISLOCAT. LUXAT. SCRÎNTIT. SUCIT.
RĂSUCIT adj. 1. (TEXT.) filat, tors. (Lînă ~.) 2. contorsionat, sucit. (Un corp ~.) 3. (rar) torsat, torsionat. (O bară ~.) 4. curbat, încovoiat, îndoit, întors, strîmb, strîmbat. (Cui ~.) 5. curbat, încovoiat, îndoit, strîmb. (Fiare ~.) 6. întors, învîrtit, rotit, sucit. (A lăsat cheia ~ în broască.)
a răsuci cuțitul în rană (cuiva) expr. a spori supărarea (cuiva).

răsucit dex

Intrare: răsucit
răsucit adjectiv
Intrare: răsuci
răsuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a