răstocire definitie

2 intrări

12 definiții pentru răstocire

RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci.
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci.
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. A abate cursul unei ape pentru a prinde pești în albia secată. Cine să fi învățat oare pe meșterii noștri cei bătrîni să răstocească apa? SADOVEANU, V. F. 69.
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocíre (reg.) s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. răstoceáscă
răstocíre s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstocí (răstocésc, răstocít), vb. – A devia apele unui rîu. Sl. rastečati „a împrăștia”, cf. sb. rastočiti (Candrea). – Der. răstoacă, s. f. (canal, braț arficial de rîu; dig, îngrăditură), cf. sl. rastoka (Miklosich, Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40).
A RĂSTOCÍ ~ésc tranz. (un curs de apă) A face să scadă temporar pentru a prinde peștele. /<sl. rastociti
răstocésc v. tr. (vsl. rastočiti, a împrăștia; bg. rastočam, transvazez. V. tocesc). Fac răstoacă unuĭ braț de rîŭ, îl sec ca să prind peștele (Șez. 37, 43).

răstocire dex

Intrare: răstoci
răstoci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răstocire
răstocire substantiv feminin