răstoci definitie

2 intrări

18 definiții pentru răstoci

RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ.
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ.
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. Vîrtej produs în locul unde o apă curgătoare, puțin adîncă, trece peste prund și peste bolovani; gîrlă puțin adîncâ, formată prin abaterea apei, cu scopul de a se prinde pești în albia secată. Departe, se auzeau ca în vis ape fierbînd în răstoace. SADOVEANU, O. I 305. Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind... Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, În cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. – Pl. și: răstoci.
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. A abate cursul unei ape pentru a prinde pești în albia secată. Cine să fi învățat oare pe meșterii noștri cei bătrîni să răstocească apa? SADOVEANU, V. F. 69.
răstoácă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstoácă s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce
răstocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. răstoceáscă
răstocí (răstocésc, răstocít), vb. – A devia apele unui rîu. Sl. rastečati „a împrăștia”, cf. sb. rastočiti (Candrea). – Der. răstoacă, s. f. (canal, braț arficial de rîu; dig, îngrăditură), cf. sl. rastoka (Miklosich, Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40).
RĂSTOÁCĂ ~ce f. 1) Loc puțin adânc în albia unei ape. 2) Braț de râu abătut din matca lui și secat cu scopul de a prinde mai ușor peștele. /<bulg. rastoka
A RĂSTOCÍ ~ésc tranz. (un curs de apă) A face să scadă temporar pentru a prinde peștele. /<sl. rastociti
răstoacă f. locul unde se iea apa de pe o gârlă și se dă pe o alta (pentru a prinde pește), canal mic de scurs apa: peste prundul din răstoace EM. [Rus. RASTOKŬ, brațul unui râu].
răstoácă (oa dift.) f., pl. e (rus. rastok, braț de rîŭ, bg. rostok, inima caruluĭ. V. răstocesc, zătoacă). Mic braț de rîŭ închis p. a-l seca pe cîteva ore și a prinde peștele rămas pe uscat. Gard de nuĭele de abătut drumu peșteluĭ (Șez. 37, 43), ĭezitură, locu unde un rîŭ de munte e maĭ lat și unde se prind păstrăviĭ.
răstocésc v. tr. (vsl. rastočiti, a împrăștia; bg. rastočam, transvazez. V. tocesc). Fac răstoacă unuĭ braț de rîŭ, îl sec ca să prind peștele (Șez. 37, 43).
răstoácă, răstoci, s.f. – 1. Apă curgătoare mică. 2. Lac, baltă, tău (Hoteni). ♦ (top.) Răstoaca, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940); Răstoaca, fânațe în Strâmtura (Valea Izei) (Vișovan, 2005). – Din sl. *rastokŭ „brațul unui râu” (Șăineanu, Scriban, DEX).
răstoácă, răstoci, s.f. – Lac, baltă, tău (Hoteni). – Din sl. *rastoku.

răstoci dex

Intrare: răstoacă
răstoacă substantiv feminin
răstoacă
Intrare: răstoci
răstoci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a