răstit definitie

2 intrări

19 definiții pentru răstit

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A vorbi tare și aspru, a se adresa cuiva pe un ton amenințător; a se stropși. Fira greu rîdea Și se cătrănea Și-apoi se răstea. COȘBUC, P. II 146. S-a ridicat foarte turburat și s-a răstit odată tremurînd. CARAGIALE, O. III 36. Cînd se răsti odată, mai că nu intră în pămînt flăcăiașul nostru. ȘEZ. VII 96. ◊ (În legătură cu o propoziție interogativă sau exclamativă) «Ce facem acum?» s-a răstit tata. PAS, Z. I 177. Atunci, lasă-mă în pace! se răsti ea supărată. SLAVICI, O. I 359. La vătaf că se răstea: Hei, vătafe, Argeșene! TEODORESCU, P. P. 94. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și arătînd persoana căreia i se vorbește) Moș Gavril își freacă barba tunsă scurt și iar parcă se răstește la noi. SADOVEANU, O. VII 345. Cercă moșneagul să se împotrivească, dar hojmalăul se răsti la el, gata să-l lovească. DUNĂREANU, CH. 30. Vînătorul... se răsti la dînsul, strigînd în gura mare. ODOBESCU, S. III 47. ◊ Tranz. (Rar) Cineva a rîs, ori a răstit un ordin. C. PETRESCU, Î. II 15. ♦ (Rar) A ridica, a sumeți. Bouri daci răstindu-și fruntea surpă norii toți cu ei. EMINESCU, O. IV 136.
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre cuvinte sau despre felul de a vorbi) Aspru, tare. Comandantul romîn ce Mihai pusese în acea cetate nu voi să primească înlăuntru oamenii lui Basta și, închizîndu-le porțile cetății, îi respinse înapoi cu vorbe răstite. BĂLCESCU, O. II 269. ◊ (Adverbial) Dragomir e nervos, rău; la fiecare vorbă a Lui Gheorghe, răspunde răstit. GHEREA, ST. CR. II 153. Chipul lui Radu se posomorî și Margareta pentru întîia oară îl auzi vorbindu-i răstit. VLAHUȚĂ, O. A. I 111. Și-odată chemă spînul pe Harap-Alb și-i zice răstit... CREANGĂ, P. 211. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Lipsit de prietenie; dușmănos, ostil. Aerul răstit, dominator cu care-l privea răni mîndria lui Dinu. VLAHUȚĂ, O. A. 377. ◊ (Adverbial) Răstit se-ntoarse fata-ntr-un picior. COȘBUC, P. I 249. ◊ (Metaforic) Ai tot felul de tăceri: vorbărețe, răstite, calme, somnoroase. SEBASTIAN, T. 142. Se așeza pe capătul lăiții, într-o tăcere răstită. VLAHUȚĂ, N. 128. Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite. EMINESCU, O. IV 133.
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstésc, imperf. 3 sg. răsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răsteáscă
RĂSTÍ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvânta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce te ~ așa la el?)
RĂSTÍT adj. v. aspru.
răstí (răstésc, răstít), vb. refl. – A răcni, a se stropși, a vorbi dur. Origine îndoielnică. Pare. var. a lui rosti „a vorbi”, sau der. directă de la rost „cioc”. Pentru evoluția semantică, cf. sp. enrostrar „a arunca în față”. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. rešti „a zice” (Cihac, II, 308), soluție dificilă fonetic; pus în legătură cu rast „splină” (Tiktin); în loc de răpști (Scriban). – Der. răsteală, s. f. (asprime, mustrare); răstitură, s. f. (asprime).
A SE RĂSTÍ mă ~ésc intranz. A spune ceva pe un ton ridicat; a ridica vocea (către cineva). /Orig. nec.
răstì v. a vorbi cu asprime. [Origină necunoscută].
răstit adv. cu tonul aspru.
răstésc (mă) v. refl. (din mă răpștesc). Mă adresez răcnind enervat: nu te răsti la el, că nu e vinovat. – În Munt. vest re- (ChN. 1, 159; Lov. 244).
răstít, -ă adj. Răstindu-te: o vorbă răstită. Adv. A vorbi răstit.
RĂSTI vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși.
RĂSTIT adj. aspru, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, tăios. (Îi vorbește cu un ton ~.)
a se răsti la bocanci expr. (glum.) a vomita.

răstit dex

Intrare: răsti
răsti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răstit
răstit adjectiv