răstimp definitie

11 definiții pentru răstimp

RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp).
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp).
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval liber între două perioade sau două momente diferite; timp. Tăcură un răstimp. Se gîndeau tustrei, fumînd iarba cea nouă și mirositoare, adusă de peste mări. SADOVEANU, O. VII 23. Lăutarii mai continuară a cînta un răstimp... apoi se amestecară și ei printre oameni. REBREANU, R. I 137. În scurtele răstimpuri cînd soarele declină Și noaptea-și pune stema feerică... E un moment de pace. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Fig. În răstimpul cîtorva gînduri fericite, ajunse la castelul încolțit. EMINESCU, N. 26. ◊ (Cu precizări temporale) La răstimp de un ceas și jumătate, urma batalionul. D. ZAMFIRESCU, R. 253. ◊ Loc. adv. În răstimpuri = din cînd în cînd, la anumite intervale de timp; cîteodată. Umbla sprinten prin zăpadă... bătînd, în răstimpuri, toba cu pumnul. DUMITRIU, N. 198. De undeva sau de pretutindeni, veneau, în răstimpuri, și treceau pe fruntea mea ușoare și nevăzute suflări molatice de vînt. HOGAȘ, DR. 255. Vîntul șuiera pe sub streașine; în răstimpuri, veneau vîrtejuri repezi, care zgîlțîiau ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. 344. Din răstimp în răstimp = din cînd în cînd; uneori. Nevasta cea tînără își păturește rochia de mireasă și celelalte straie cu care a fost mireasă și le așterne pe fundul lăzii. Din răstimp în răstimp o arată copiilor. SEVASTOS, N. 340. Într-un răstimp = de la o vreme; la un moment dat, deodată. Într-un răstimp, curgerea ploii conteni și se învălui asupra cuprinsurilor o pîclă cenușie, din care curgea burniță. SADOVEANU, F. J. 156. În răstimp = în acest timp, în răgazul avut. Adineauri am lăsat Chitila – observă conductorul... luînd biletele de la ceilalți călători. În răstimp... Rogojinaru scoase o foaie galbenă pe care o arătă conductorului. REBREANU, R. I 12. – Pl. și: (m.) răstimpi (ODOBESCU, S. III 51).
răstímp s. n., pl. răstímpuri
răstímp s. n., pl. răstímpuri
RĂSTÍMP s. 1. v. perioadă. 2. v. timp. 3. v. curs. 4. v. interval. 5. ceas, interval, oră, perioadă, timp. (A așteptat un ~ bun până să vină.) 6. v. durată.
răstímp (răstímpuri), s. n. – Perioadă, interval de timp. – Var. răstîmp, zăstimp, zăstîmp. Sl. rastąpŭ „interval” (Cihac, II, 308; Philippide, Principii, 61; Byhan 333), contaminat cu timp în forma de bază.
RĂSTÍMP ~uri n. Perioadă de timp cuprinsă între două momente; interval de timp. ◊ În ~uri (sau din ~ în ~) din când în când; uneori. Într-un ~ între timp. /<sl. rastonpu
răstimp n. interval: în răstimp de zece ani. [Mold. răstâmp = slav. RASTÕPŬ, interval].
răstímp și -î́mp n., pl. urĭ (vsl. rastompŭ [infl. și de timp orĭ și fără asta, ca răspintie, -întie], d. rastompati, sîrb. razstupiti, a separa. V. ostîmpesc). Interval de timp. În răstimpurĭ (se auzea), la intervale (se auzea). – Vechĭ zăstimp și -împ (rus. zástup). În Vc. zăstînc (ArhO. 1928, 158).
RĂSTIMP s. 1. epocă, interval, perioadă, răgaz, spațiu, timp, vreme, (pop.) răspas, soroc, (înv. și reg.) seamă, (înv.) zăstimp, (grecism înv.) protesmie. (Ce s-a petrecut în acest ~?) 2. timp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.) 3. curs, interval, timp, vreme, (înv.) diastimă. (În ~ de un secol.) 4. bucată, interval. (A trecut un bun ~ de cînd...) 5. ceas, interval, oră, perioadă, timp. (A așteptat un ~ bun pînă să vină.) 6. durată, interval, întindere, perioadă, timp, (reg.) rahăt. (Pe tot ~ examenului.)

răstimp dex

Intrare: răstimp
răstimp substantiv neutru