RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.

RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.

RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A întinde un condamnat pe o cruce, legîndu-l sau bătîndu-i în cuie mîinile și picioarele, pentru a-i provoca moartea (procedeu cu care se executau în antichitate condamnații la moarte); a fixa pe o cruce un chip sculptat în lemn sau pictat reprezentînd pe Iisus Hristos osîndit la o astfel de moarte; a crucifica. O cruce strîmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi. REBREANU, I. 9. ◊ Refl. pas. Doar dumnezeu cel mare și puternic nu s-a răstignit numai pentr-un om pe lumea asta. CREANGĂ, P. 119. ♦ (Cu sens atenuat) A chinui, a tortura. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră... Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I 38. 2. A sta cu membrele întinse în lături. Stătea acolo pe scări, cu brațele răstignite în gol. DUMITRIU, N. 31. ◊ Refl. Omu mestecă, în măsele, vorbe nehotărîte și se răstigni iar pe pămîntul cald. SADOVEANU, P. M. 295. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap, Și pe cîmp se răstignea Și în urmă rămînea. ALECSANDRI, P. P. 108.

RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. 1. Pironit (pe cruce); p. ext. cu brațele desfăcute și întinse, ca un răstignit. [Scamatorul] rămînea așa, răstignit în aer, vreme de cîteva minute. SAHIA, N. 66. Mimi se pusese în dreptul ușii, cu brațele răstignite. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. 2. (Neobișnuit) Ca de mucenic, ca de martir chinuit pe cruce. Așa cruci evlavioase, așa față răstignită, Așa-nchinăciuni plecate... Nu făcea nici sfîntul Petre. HASDEU, R. V. 10.

răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă

răstigní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 sg. și pl. răstigneáscă

RĂSTIGNÍ vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.

RĂSTIGNÍT adj. crucificat, (înv. și pop.) pironit.

RĂSTIGNÍT s. v. crucificare, răstignire.

răstigní (răstignésc, răstignít), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s. m. (crucificator), înv.; răstignitură, s. f. (crucificare), înv.

A RĂSTIGN/Í ~ésc tranz. 1) (un osândit în antichitate) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a crucifica. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<sl. rastengnonti

A SE RĂSTIGNÍ mă ~ésc intranz. A sta (culcat) cu mâinile și cu picioarele întinse în lături. /<sl. rastengnonti

răstignì v. a crucifica. [Bulg. RAZTEGNÕ].

răstignésc v. tr. (vsl. rastengnonti, a tîrnîi, a pune, a arunca, d. tengnonti, a trage, a întinde; bg. rasteg, stînjen; sîrb. rastegnuti, a întinde. V. stînjen, tînjală). Pun pe cruce, întind pe cruce ca să torturez: Jidaniĭ l-aŭ răstignit pe Hristos. Întind ca pe cruce: stătea la ușă cu brațele răstignite. – Vest -icnesc (VR. 1911, 4, 24).

răstignésc, V. la pag. 1091.

RĂSTIGNI vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.

RĂSTIGNIT adj. crucificat, (înv. și pop.) pironit.

răstignit s. v. CRUCIFICARE. RĂSTIGNIRE.

răstignít, -ă, răstigniți, -te adj. 1. Pironit pe cruce. ♦ Chinuit, torturat. 2. Cu brațele desfăcute, întinse. 3. (Rar) Robit, stăpânit de ceva. [Var.: restihnít, -ă adj.] – Din răstigni.