răstignire definitie

2 intrări

23 definiții pentru răstignire

RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni.
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni.
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A întinde un condamnat pe o cruce, legîndu-l sau bătîndu-i în cuie mîinile și picioarele, pentru a-i provoca moartea (procedeu cu care se executau în antichitate condamnații la moarte); a fixa pe o cruce un chip sculptat în lemn sau pictat reprezentînd pe Iisus Hristos osîndit la o astfel de moarte; a crucifica. O cruce strîmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi. REBREANU, I. 9. ◊ Refl. pas. Doar dumnezeu cel mare și puternic nu s-a răstignit numai pentr-un om pe lumea asta. CREANGĂ, P. 119. ♦ (Cu sens atenuat) A chinui, a tortura. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră... Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I 38. 2. A sta cu membrele întinse în lături. Stătea acolo pe scări, cu brațele răstignite în gol. DUMITRIU, N. 31. ◊ Refl. Omu mestecă, în măsele, vorbe nehotărîte și se răstigni iar pe pămîntul cald. SADOVEANU, P. M. 295. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap, Și pe cîmp se răstignea Și în urmă rămînea. ALECSANDRI, P. P. 108.
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. (Fig.) Printre această stearpă pădure se zărește cerbul, purtînd cu smerenie crucea răstignirii pe al său creștet, înfiptă în fața latelor sale coarne. ODOBESCU, S. III 59. 2. Cruce mare, de obicei de lemn, pusă la margine de drum, la intrarea într-un sat sau într-un loc de amintire. V. troiță.
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
răstigní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 sg. și pl. răstigneáscă
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
RĂSTIGNÍ vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.
RĂSTIGNÍRE s. v. crucificare.
răstigní (răstignésc, răstignít), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s. m. (crucificator), înv.; răstignitură, s. f. (crucificare), înv.
A RĂSTIGN/Í ~ésc tranz. 1) (un osândit în antichitate) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a crucifica. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<sl. rastengnonti
A SE RĂSTIGNÍ mă ~ésc intranz. A sta (culcat) cu mâinile și cu picioarele întinse în lături. /<sl. rastengnonti
RĂSTIGNÍRE ~i f. 1) v. A RĂSTIGNI. 2) reg. Cruce mare cu chipul lui Isus Hristos răstignit, instalată la margine de drum. /v. a răstigni
răstignì v. a crucifica. [Bulg. RAZTEGNÕ].
răstignésc v. tr. (vsl. rastengnonti, a tîrnîi, a pune, a arunca, d. tengnonti, a trage, a întinde; bg. rasteg, stînjen; sîrb. rastegnuti, a întinde. V. stînjen, tînjală). Pun pe cruce, întind pe cruce ca să torturez: Jidaniĭ l-aŭ răstignit pe Hristos. Întind ca pe cruce: stătea la ușă cu brațele răstignite. – Vest -icnesc (VR. 1911, 4, 24).
răstignésc, V. la pag. 1091.
RĂSTIGNI vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.
RĂSTIGNIRE s. crucificare, (înv.) răstignit.
răstigníre, răstigniri, (restignire), s.f. – (rel.) Cruce de lemn (sau, mai recent, din beton) amplasată în localități (în curtea bisericii, dar și pe ulițele satelor) sau la drumul țării, reprezentând pe Iisus Cristos (pictat, din tablă sau turnat din fier) răstignit; troiță. – Din răstigni (< vsl. rastengnonti) (MDA).
răstigníre, răstigniri s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare; (înv.) răstignit. 2. Cruce mare, de obicei din lemn, pusă la marginea unui drum, la fântâni, la intrarea într-un sat etc., reprezentând pe Iisus Hristos răstignit. Este un semn de ocrotire și de ajutor pentru cei din jur, iar pentru călători mângâiere și scut în fața primejdiilor. V. și troiță. [Var.: restiníre, răsteníre s. f.] – Din răstigni.

răstignire dex

Intrare: răstigni
răstigni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răstignire
răstignire substantiv feminin