20 definiții pentru răsteu
RESTÉU, resteie,
s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, care se introduc vertical în partea exterioară a jugului pentru a reține gâtul animalului. ◊
Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [
Var.: (
reg.) răstéu, restéi
s. n.] –
Et. nec. RESTÉU, resteie,
s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului pentru a reține grumazul animalului în jug. ◊
Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [
Var.: (
reg.)
răstéu, restéi s. n.] –
Et. nec. RESTÉU, resteie,
s. n. Fiecare dintre cele două bețe în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului, pentru a reține grumazul animalului. Un resteu de carpăn, gros și vînjos. MARIAN, O. I 347. Cum? ziseră bărbații înspăimîntați, scăpînd resteiele din mînă. CREANGĂ, P. 14. ◊
Expr. A lua (pe cineva)
cu resteul = a se purta (cu cineva) cu asprime, a-l amenința. –
Pl. și: restele (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208), resteuri (POPESCU, B. III 147). – Variante:
răstéu (POPA, V. 71, HOGAȘ, DR. II 284),
restéi (TEODORESCU, P. P. 624)
s. n. restéu s. n.,
art. restéul;
pl. restéie
restéu s. n., art. restéul; pl. restéie RESTÉU s. v. retevei, scurtătura, spetează. restéu (restéie), s. n. – Cui cu care se închide jugul. –
Var. răsteu, restei, restel.
Mag. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Gáldi, Dict., 95). Legătura cu
sl. rastaviti „a separa”,
bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu
lat. rastĕllus (Tiktin) este dubioasă.
RESTÉU ~ie n. Fiecare dintre cele două bare cu care se închid părțile laterale ale jugului. ◊ A lua pe cineva cu ~ul a se răsti la cineva. /Orig. nec. resteu n. Mold. V.
răsteiu: când o face plopul mere și resteul mugurele AL.
restéŭ (vest, sud) și
răstéŭ (nord) n., pl. eĭe (ung. resztó, odgonu din apoĭ la corabie, saŭ ereszteni, a da drumu, eresztö-, care dă drumu. Cp. cu cĭocîlteŭ, feresteŭ, melesteŭ ș. a.). Bățu (saŭ feru) mobil cu care se închide jugu spre partea de afară: dacă unu e maĭ tare în gît, tîrește resteu înainte (Sov. 211). V.
bulfeŭ și
fercheteŭ. resteu s. v. RETEVEI. SCURTĂTURĂ. SPETEAZĂ. răstéu, răstaie, (resteu), s.n. – (reg.) Cui de fier cu care se închide jugul. – Et. nec. (DEX, MDA); din magh. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Galdi, cf. DER). răstéu, răstaie, s.n. – Cui de fier cu care se închide jugul. – Din magh. ereszto „care dă drumul” (Scriban cf. DER).
Răsteu dex online | sinonim
Răsteu definitie