Dicționare ale limbii române

2 intrări

13 definiții pentru răstea

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A vorbi tare și aspru, a se adresa cuiva pe un ton amenințător; a se stropși. Fira greu rîdea Și se cătrănea Și-apoi se răstea. COȘBUC, P. II 146. S-a ridicat foarte turburat și s-a răstit odată tremurînd. CARAGIALE, O. III 36. Cînd se răsti odată, mai că nu intră în pămînt flăcăiașul nostru. ȘEZ. VII 96. ◊ (În legătură cu o propoziție interogativă sau exclamativă) «Ce facem acum?» s-a răstit tata. PAS, Z. I 177. Atunci, lasă-mă în pace! se răsti ea supărată. SLAVICI, O. I 359. La vătaf că se răstea: Hei, vătafe, Argeșene! TEODORESCU, P. P. 94. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și arătînd persoana căreia i se vorbește) Moș Gavril își freacă barba tunsă scurt și iar parcă se răstește la noi. SADOVEANU, O. VII 345. Cercă moșneagul să se împotrivească, dar hojmalăul se răsti la el, gata să-l lovească. DUNĂREANU, CH. 30. Vînătorul... se răsti la dînsul, strigînd în gura mare. ODOBESCU, S. III 47. ◊ Tranz. (Rar) Cineva a rîs, ori a răstit un ordin. C. PETRESCU, Î. II 15. ♦ (Rar) A ridica, a sumeți. Bouri daci răstindu-și fruntea surpă norii toți cu ei. EMINESCU, O. IV 136.
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstésc, imperf. 3 sg. răsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răsteáscă
RĂSTÍ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvânta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce te ~ așa la el?)
răstí (răstésc, răstít), vb. refl. – A răcni, a se stropși, a vorbi dur. Origine îndoielnică. Pare. var. a lui rosti „a vorbi”, sau der. directă de la rost „cioc”. Pentru evoluția semantică, cf. sp. enrostrar „a arunca în față”. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. rešti „a zice” (Cihac, II, 308), soluție dificilă fonetic; pus în legătură cu rast „splină” (Tiktin); în loc de răpști (Scriban). – Der. răsteală, s. f. (asprime, mustrare); răstitură, s. f. (asprime).
A SE RĂSTÍ mă ~ésc intranz. A spune ceva pe un ton ridicat; a ridica vocea (către cineva). /Orig. nec.
răsteá, răstéle, s.f. (reg.) vorbă aspră, răstită.
răstì v. a vorbi cu asprime. [Origină necunoscută].
răstésc (mă) v. refl. (din mă răpștesc). Mă adresez răcnind enervat: nu te răsti la el, că nu e vinovat. – În Munt. vest re- (ChN. 1, 159; Lov. 244).
RĂSTI vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși.
a se răsti la bocanci expr. (glum.) a vomita.

Răstea dex online | sinonim

Răstea definitie

Intrare: răsti
răsti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răstea
răstea