răstălmăcire definitie

17 definiții pentru răstălmăcire

RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci.
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci.
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Răs- + tălmăci.
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci.
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A explica, a interpreta; (în special) a explica greșit, a denatura voit înțelesul. Vorbesc și eu, răstălmăcind și potrivind, ca lumea care n-are ce face. SADOVEANU, B. 257. [Învățații] răstălmăcesc și cată să afle începutul, Pricina și sfirșitul. NEGRUZZI, S. II 176. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului; afundați în cărțile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. RUSSO, O. 62. ◊ (În corelație cu tălmăci) Au început fel de fel de intrigi, tălmăcind și răstălmăcind misia comisiei. BĂLCESCU, la GHICA, A. 565. ◊ Refl. pas. De-abia căpătasem convingere că fiecare lege se poate răstălmăci în mai multe sensuri. ALECSANDRI, T. I 371. 2. (Rar) A transpune, a oglindi, a reflecta. Acum... lămuresc ușor tot ce era atunci mister răstălmăcit în imagini. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 14.
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare falsă a unei idei. Era atît de neabătut din drumul cel drept... încît nici putea înțelege acele machiavelice răstălmăciri... care fac albul negru și ziua noapte. NEGRUZZI, S. I 244.
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
răstălmăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. răstălmăceáscă
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
RĂSTĂLMĂCÍ vb. v. denatura.
RĂSTĂLMĂCÍRE s. v. denaturare.
A RĂSTĂLMĂCÍ ~ésc tranz. (idei, cuvinte etc.) 1) A tălmăci (intenționat) în mod eronat; a denatura. 2) rar A tălmăci mai mult decât trebuie. /răs- + a tălmăci
răstălmăcì v. 1. a tălmăci din nou; 2. a schimba sensul. [Slav. RAS și tălmăcì].
răstălmăcésc v. tr. Tălmăcesc falsificînd, daŭ o interpelațiune falsă într’adins.
RĂSTĂLMĂCI vb. a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, (fig.) a silui, (înv. fig.) a sminti, a strîmba. (A ~ sensul celor spuse de cineva.)
RĂSTĂLMĂCIRE s. alterare, deformare, denaturare, escamotare, falsificare, mistificare, mistificație, (fig.) siluire. (~ celor spuse de cineva.)

răstălmăcire dex

Intrare: răstălmăci
răstălmăci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răstălmăcire
răstălmăcire substantiv feminin