răspuns definitie

30 definiții pentru răspuns

RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A da un răspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (în mod satisfăcător sau nesatisfăcător) dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni într-o discuție (publică), combătând (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicație la o întrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemări, a se supune. ♦ A lămuri o problemă la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (Înv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicație cu..., a străbate până la... ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. 7. Refl. (Înv.) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (Înv.) A achita, a plăti o sumă de bani. [Prez. ind. și: (reg.) răspunz] – Lat. respondere.
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A da un răspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (în mod satisfăcător sau nesatisfăcător) dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni într-o discuție (publică), combătând (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicație la o întrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemări, a se supune. ♦ A lămuri o problemă la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (Înv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicație cu..., a străbate până la... ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. 7. Refl. (Înv.) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (Înv.) A achita, a plăti o sumă de bani. [Prez. ind. și: (reg.) răspunz] – Lat. respondere.
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. 1. Intranz. A spune ceva cînd ești întrebat, a da un răspuns la o întrebare sau la unele cuvinte adresate de cineva. V. vorbi. Flăcăul clăti din cap, fără să răspundă. SADOVEANU, B. 92. D-auzi mîndră ori n-auzi? Ori n-ai gură să răspunzi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ◊ (Cu determinări în dativ arătînd persoana căreia i se adresează răspunsul) Am răspuns deci cu jumătate de suflet vecinei din stînga. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. [Fata babei] le răspundea cu ciudă și în bătaie de joc. CREANGĂ, P. 292. ◊ Tranz. Am întrebat-o și mi-a răspuns că fiu-său e acasă. CARAGIALE, O. III 72. Însă tu imi vei răspunde că e bine ca în lume, Prin frumoasă stihuire, să pătrunză al meu nume. EMINESCU, O. I 137. ◊ (Poetic) Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează. ALEXANDRESCU, M. 15. ♦ A face dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. Cine era cuminte și răspundea bine, căpăta dreptul să stea lîngă ea. PAS, Z. I 111. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc. De altfel Tanța răspundea cu aceleași sentimente. REBREANU, R. I 209. De-abia putem răspunde din cînd în cînd la loviturile dușmanului. ALECSANDRI, T. II 20. ◊ (Prin analogie) Alt corn ne răspunse, melancolic. SADOVEANU, O. I 444. Iar telefonul ridicat din cumpănă nu răspundea chemărilor niciodată. C. PETRESCU, C. V. 143. ◊ (Subiectul este sunetul emis) De sub rîpă și de pe piscurile dealului, alte chiote le răspundeau. MACEDONSKI, O. III 36. Roma, Roma nu mai este!... Zis-a glasul, un răsunet Lung răspunde ca un tunet. ALECSANDRI, P. II 20. ♦ A interveni într-o discuție (publică) combătînd (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. Ți-am scris și nici n-ai vrut să-mi răspunzi. NEGRUZZI, S. I 17. 3. Intranz. A constitui prin sine însuși sau a oferi o explicație la o întrebare. Ce s-a întîmplat în familia Piscopesco?... O bucată de bristol, care strălucește dasupra cărților de vizită... ne va răspunde la această întrebare. CARAGIALE, O. II 289. 4. Intranz. A da urmare unui apel. Oamenii muncii răspund chemării la întrecere. ♦ (Despre autorități, organe de presă etc.) A lămuri o problemă la cererea sau sezisarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface, a corespunde. A răspunde exigențelor. ♦ (Învechit) A se potrivi. Puterile fizice nu răspund marelui său suflet. NEGRUZZI, S. I 272. Acea poezie care n-ar răspunde la simțimintele poporului s-ar izola de popor, de națiune, și ar pieri. BOLLIAC, O. 63. 6. Intranz. A fi orientat spre..., a avea comunicație cu..., a străbate pînă la... Ordonanța hrănea cu lemne soba mare ce răspundea în camera cealaltă. SADOVEANU, M. C. 115. Fereastra răspundea într-un zid grunzuros și coșcovit. C. PETRESCU, C. V. 45. Era o clădire cu un cat... răspunzînd în grădinița de la drum. I. BOTEZ, ȘC. 170. Ulița Catilina, în care răspunde cherestegeria. CARAGIALE, la TDRG. ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. Și tremurul mișcării aceleia de undă răspundea pînă în sufletul meu. SADOVEANU, P. S. 207. Simțea între tîmple o durere arzătoare... cu zvîcnituri care-i răspundeau în ceafă. VLAHUȚĂ, la TDRG. 7. Refl. reciproc. (Mold.; astăzi numai popular sau arhaizant) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. Surorile mele au rămas departe încolo, după alți munți, și nu m-am mai răspuns cu ele. SADOVEANU, B. 109. [Ginerele] a să se rușineze să se răspundă cu socrii săi. NEGRUZZI, S. I 299. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea (pentru faptele sale sau ale altcuiva); a fi chezaș, a garanta. Castelul n-are teamă de oaspeți a răspunde. Pe vii el nu-i trădează, pe morți el nu-i ascunde. ALECSANDRI, T. II 144. Cizmarul numai pentru cizme răspunde, iar nu pentru nădragi (= fiecare răspunde pentru meseria lui). 9. Tranz. (Învechit și arhaizant) A achita, a plăti o sumă de bani. Aceștia sînt sărmanii care nu și-au răspuns datoriile către vistierie. SADOVEANU, Z. C. 247. Nu cruța aurul, căci visteria țării îți va răspunde cheltuielile însutit. GANE, N. II 60. – Prez. ind. și: răspúnz (VISSARION, B. 62).
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse sau scrise, transmise unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. Moșneagul cel mititel părea mirat de răspunsurile scurte și înghețate ale lui Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 66. De cîte ori am așteptat O șoaptă de răspuns! EMINESCU, O. I 190. Întrebîndu-mă de știu buchiile pe dinafară, spre răspuns, am deschis cartea lui Petru Maior și i-am cetit un întreg capitol. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ (În construcție cu verbele «a da» sau «a primi») Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A fluierat scurt, ca și cînd ar fi întrebat ceva, apoi, neprimind răspuns, și-a urmat calea. REBREANU, I. 80. Le dă răspuns ca să rămîie peste noapte acolo. CREANGĂ, P. 249. ♦ Dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. Țările iubitoare de pace, prin munca lor constructivă, dau răspunsul cuvenit instigatorilor la război. ♦ Soluție, dezlegare. Scriitorul progresist caută răspunsuri potrivite problemelor puse de viață. 2. (În construcție cu verbele «a duce», «a aduce») Știre, veste, informație. În goana roibului, un sol... El duce regelui răspuns Din tabără. COȘBUC, P. I 145. Chiar frate-meu mi-a adus răspuns că pe stăpîna... a furat-o un zmeu. ISPIRESCU, L. 23. Las’ că mă duc eu să-ți aduc răspuns. CREANGĂ, P. 312. ◊ Expr. A trimite răspuns = a transmite o comunicare. El îmi trimete răspuns că s-o mîntuit înghețatele pe ziua ceea. ALECSANDRI, T. I 159.
răspúnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspúnd, perf. s. 1 sg. răspunséi, 1 pl. răspúnserăm; conj. prez. 3 să răspúndă; ger. răspunzấnd; part. răspúns
răspúns s. n., pl. răspúnsuri
răspúnde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspúnd, perf. s. 1 sg. răspúnsei, 1 pl. răspúnserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. răspúndă; part. răspúns
răspúns s. n., pl. răspúnsuri
RĂSPÚNDE vb. 1. v. replica. 2. a întoarce, a replica. (I-a ~ vreo două!) 3. v. garanta. 4. v. corespunde.
RĂSPÚNDE vb. v. achita, lichida, onora, plăti.
RĂSPÚNS s. 1. (înv.) răspundere. (Care e ~ul lui?) 2. v. ripostă. 3. v. rezolvare.
RĂSPÚNS s. v. dovadă, indicație, indiciu, justificare, mărturie, motivare, motivație, pildă, probă, răspundere, responsabilitate, scuză, semn.
A răspunde ≠ a întreba
Răspuns ≠ întrebare
răspúnde (răspúnd, răspúns), vb.1. A contesta, a replica. – 2. A corespunde, a avea aceleași deprinderi. – 3. A fi conform cu ceea ce se așteaptă. – 4. A replica, a riposta. – 5. A fi obligat, a garanta. – 6. A încredința, a certifica. – 7. A plăti, a da socoteală. – 8. A privi spre, a a fi situat, a comunica. – 9. A trece, a străbate. – Mr. respun(ere), istr. respundesc. Lat. respondĕre (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1446; REW 7400), cf. it. rispondere, port. respondre, fr. répondre, sp., port. responder. Prez. sing. are două forme răspund (răspunz), răspunzi, cf. să răspundă (să răspunză). Uz general (ALR, II, 26). Der. răspuns, s. n. (ripostă, replică; înv., socoteală), din lat. responsum; răspundere, s. f. (responsabilitate); răspunzător, adj. (responsabil); nerăspunzător, adj. (iresponsabil). – Cf. corespunde.
A SE RĂSPÚNDE mă răspúnd intranz. pop. A ține legături (unul cu altul); a comunica reciproc. /<lat. respondere
RĂSPÚNS ~uri n. 1) Comunicare (orală sau scrisă) generată de o întrebare pusă de cineva. 2) Expunere a cunoștințelor la examene. ◊ A chema la ~ a întreba; a chestiona. 3) pop. Vorbă sau acțiune promptă la spusele agresive ale cuiva; ripostă; replică. 4) mat. Soluționare a unei probleme; dezlegare; rezolvare. /<lat. responsum
răspunde v. 1. a da un răspuns: a răspunde da sau ba; 2. a trece un examen: candidatul a răspuns bine; 3. a scrie cuiva dela care s’a primit o scrisoare: nu i-am răspuns încă; 4. a plăti: am răspuns toți banii; 5. a da garanție: răspund pentru el; 6. a întâmpina: a răspunde unui pamflet; 7. a corespunde: aceste camere răspund cu cele din față; 8. a avea un capăt, a ieși: căile mici răspund în altele mai mari; 9. a străbate: a răspunde până dincolo. [Lat. RESPONDERE].
răspuns n. 1. ceeace se spune celui ce face o întrebare; 2. scrisoare trimisă ca răspuns; 3. întâmpinare, verbală sau scrisă. [Lat. RESPONSUM].
răspúnd (est) și -únz (vest), -púns, a -púnde v. tr. (lat. respondére, -sponsum, pop. respóndere, it. rispóndere, pv. respondre, fr. répondre, sp. pg. responder. V. co-respund). Daŭ un răspuns: a răspunde o obrăznicie. Plătesc, achit: ĭ-am răspuns toțĭ baniĭ. V. intr. Daŭ un răspuns în conversațiune saŭ la examin: a răspunde bine, răŭ. Raționez, obĭectez în loc să mă supun: nu răspunde! Repet sunetu: ecou răspunde. Daŭ în schimb, daŭ motive contra altor motive (întîmpin) saŭ loviturĭ contra altor loviturĭ: a răspunde la o politeță, a răspunde victorios la o obĭecțiune, a răspunde la o bombardare. Corespund, îs proporțional: puterile luĭ nu răspund curajuluĭ, rezultatu n’a răspuns speranțelor. Ajung, duc (vorbind de un coridor saŭ de o cameră, de un drum, un tub, o sîrmă electrică, o durere): acest coridor răspunde în salon această sonerie răspunde în bucătărie, această durere îmĭ răspunde în cap. Îs răspunzător, îs garant: răspund eŭ cu baniĭ meĭ pentru el. V. refl. Vechĭ. Mă răspund că sînt, declar că sînt, mă daŭ drept. – Vechĭ re-.
răspúns n., pl. urĭ (lat. responsum). Ceĭa ce se răspunde la o întrebare: răspuns afirmativ. Întîmpinare (orală saŭ scrisă), respingerea uneĭ acuzațiunĭ. – Vechĭ re-.
răspunde vb. v. ACHITA. LICHIDA. ONORA. PLĂTI.
RĂSPUNDE vb. 1. a replica, a riposta, (înv.) a întîmpina, a prici. (I-a ~ prompt.) 2. a întoarce, a replica. (I-a ~ vreo două!) 3. a garanta, a gira, (pop.) a chezășui. (~ pentru el.) 4. a corespunde, a se potrivi. (O măsură ce ~ intereselor largi.)
răspuns s. v. DOVADĂ. INDICAȚIE. INDICIU. JUSTIFICARE. MĂRTURIE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. PILDĂ. PROBĂ. RĂSPUNDERE. RESPONSABILITATE. SCUZĂ. SEMN.
RĂSPUNS s. 1. (înv.) răspundere. (Care e ~ lui?) 2. replică, ripostă, (înv.) spunere. (La obrăznicia lui, i-a dat ~ cuvenit.) 3. (MAT.) dezlegare, rezultat, soluție. (~ unei probleme.)
răspuns (it. risposta), în fugă* expunere a temei* la o altă voce (2) decât cea inițială, în interval de cvintă* superioară, respectiv de cvartă* inferioară. Echiv. lat. comes („însoțitor”). V.: subiect; contrasubiect; consecvent.
RĂSPÚNS (lat. responsum) s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva. ♦ Expunere, dovedire a nivelului de cunoștințe într-un anumit domeniu în fața unui examinator. ♦ Replică, ripostă. 2. (În legătură cu verbele „a duce”, „a aduce”) Știre, informație. ♦ Soluție, dezlegare. 3. (TELEC.) Funcția de timp reprezentând mărimea de ieșire a unui sistem de transmisiune când la intrarea lui se aplică un anumit semnal în regim tranzitoriu sau în regim sinusoidal. 4. (BIOL.) R. imun = ansamblul reacțiilor declanșate de sistemul imun în momentul contactului organismului cu un agent străin (antigen), reacție care are drept scop neutralizarea și eliminarea agresorului. În cadrul r.i. globulele albe specializate (limfocite) sintetizează proteine numite anticorpi care interacționează cu antigenele, neutralizându-le. Sin.: reacție imună.
RĂSPÚNS, -Ă, răspunși, -se, adj. v. RĂSPUNDE. – [DEX ’98]

răspuns dex

Intrare: răspunde
răspunde verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: răspuns (adj.)
răspuns adj.
Intrare: răspuns (s.n.; -uri)
răspuns s.n.; -uri substantiv neutru