răspântie definitie

16 definiții pentru răspântie

RĂSPẤNTIE, răspântii, s. f. Loc unde se încrucișează mai multe drumuri sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răscruce. ♦ Fig. Moment hotărâtor în viața cuiva. [Var.: (reg.) răspíntene s. f.] – Din sl. raspontije.
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie.
RĂSPẤNTIE, răspântii, s. f. Loc unde se încrucișează mai multe drumuri sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răscruce. ♦ Fig. Moment hotărâtor în viața cuiva. [Var.: (reg.) răspíntene s. f.] – Din sl. raspontije.
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie.
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspîntie.
RĂSPÎ́NTIE, răspîntii, s. f. Loc unde se întîlnesc sau de unde pornesc două sau mai multe drumuri; răscruce. Răspîntia căii le-aduce Un stol cunoscut. COȘBUC, P. I 291. Merse o bucată de drum, pînă ce ajunse într-o răspîntie în care se încrucișau mai multe drumuri. POPESCU, B. IV 36. S-au despărțit la o răspîntie și au apucat care pe unde. CARAGIALE, P. 115. ◊ (Întărit prin «de drum») Aci, la răspîntia de drum mare, îmi simt tot sufletul deschis ca o rană. CAMIL PETRESCU, U. N. 225. Aici la răspîntie de trei drumuri... drept în fața podului e hanul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. – Pl. și: (regional) răspînturi (TEODORESCU, P. P. 375). – Variante: răspî́nte,răspíntene, răspinteni (SADOVEANU, B. 130, EMINESCU, N. 21, ALECSANDRI, T. 1426, NEGRUZZI, S. I 29), s. f., răspínți (ȘEZ. XIII 114) s. f. pl.
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspântie s. f. (sil. -ti-e), art. răspântia (sil. -ti-a), g.-d. art. răspântiei; pl. răspântii, art. răspântiile (sil. -ti-i-)
RĂSPÂNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)
RĂSPÂNTIE s. v. răscruce.
răspîntie (-ii), s. f. – Încrucișare. Var. înv. răspintene. Sl. raspątije (Cihac, II, 308; Conev 42), cf. sb. rasputje, slov. raspôtje, rus. rasputie. – Der. răspîntiaș,. s. m. (paznic de drumuri, jandarm).
RĂSPÂNTIE ~i f. 1) Loc de întretăiere a două sau mai multe drumuri; răscruce; încrucișare. 2) fig. Moment crucial în viața cuiva; răscruce. ◊ La ~ la un moment hotărâtor. [G.-D. răspântiei; Sil. -ti-e] /<sl. raspontije
răspântie f. punctul unde se încrucișează drumurile. [Slav. RASPÕTIIE].
răspíntie (est) și răspî́ntie (vest) f. (vsl. raspontiĭe, d. pontĭ, cale; rus. raspútie). V. potecă și punte. (Cp. cu crint). Răscruce. Locu unde se încrucișează drumurile.
RĂSPÎNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)
răspîntie s. v. RĂSCRUCE.

răspântie dex

Intrare: răspântie
răspintene
răspântie substantiv feminin
  • silabisire: -ti-e