răsfățare definitie

20 definiții pentru răsfățare

RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față.
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța.
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Răs- + față.
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța.
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta; (depreciativ) a satisface capriciile cuiva; a răzgîia. O răsfățau și părinții ei și toți cîți o cunoșteau. REBREANU, R. I 56. ◊ (Poetic) Revăd nesfîrșitele holde tinere, pe care adierea dimineții le răsfăța în soarele de aur. GALACTION, O. I 7. ♦ Refl. A se purta ca un răsfățat; a se alinta. Zbîrlit și rotund [porumbelul] se răsfață, Se agită, se umflă din gușă. CAZIMIR, L. U. 17. Cîțiva porumbi sălbatici... se răsfățau pe drum. ODOBESCU, S. I 381. 2. Tranz. A înveseli, a desfăta. Ea nu mai era copila zburdalnică ce răsfață lumea prin neastîmpărul veseliei. SLAVICI, la TDRG. ◊ Refl. Inima se avîntă... gîndul se răsfață în desfătările acelui cuib dorit. ODOBESCU, S. III 35. ◊ (Poetic) Iar devale... livada de pomi roditori se răsfață veșnic la soare. ANGHEL, PR. 58. 3. Refl. A huzuri, a se lăfăi, a se îmbuiba. Duțu se răsfăța. Nu, abia acuma vedea el ce mare lucru e să ai bani. SLAVICI, N. II 310. [Te-am văzut] pe nescari răzoare, Răsfățîndu-te la soare. SEVASTOS, N. 95. Dete acum armatei sale o deplină libertate de a se scălda cu toții în sîngele vrășmașului, de a se răsfăța în pradă. HASDEU, I. V. 103. ♦ A ocupa un loc mare, a se întinde mult. Pe fața-i roșă se răsfăța un nas de o formă ciudată. SADOVEANU, E. 125. Pe roata cîrmei se răsfăța, roșu cu semiluna albă la mijloc, pavilionul Turciei. BART, S. M. 26. ◊ Tranz. Copacul negru... Își răsfăța scheletul deșirat Peste buruienișul dimprejur. DEȘLIU, G. 41.
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța. 1. Alintare, răsfăț; (depreciativ) răzgîiere. Din discursul soțului ei înțelegea că i se cere să-și astîmpere dragostea de mamă, mîngîierile și răsfățările. REBREANU, P. S. 32. ◊ Fig. Această asigurare în sănătatea ei îi da idei pline de tinerețe, de răsfățare. BOLINTINEANU, O. 458. A pătrunde... toate răsfățările de stil ale unui autor. ODOBESCU, S. II 484. 2. Desfătare. Legănat în răsfățările poeziei și ale frumoaselor arte, voi cerceta numai cum alții, mai pricepuți, au cugetat. ODOBESCU, S. III 78.
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățắrii; pl. răsfățắri
răsfățá vb., ind. prez. 1 sg. răsfăț, 3 sg. și pl. răsfáță
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățării; pl. răsfățări
RĂSFĂȚÁ vb. 1. v. alinta. 2. v. lăfăi. 3. v. delecta.
RĂSFĂȚÁRE s. v. alintare.
răsfățá (răsfățát, răsfățát), vb.1. A alinta, a dezmierda. – 2. A linguși, a peria. – 3. (Refl.) A se desfăta, a huzuri, a se bucura de ceva. Origine incertă. Se consideră drept der. de la un lat. *re-ex-faciāre (Pușcariu 1442; REW 3130) sau direct de la față (Tiktin; Candrea), cu sensul inițial de „a mîngîia fața”; dar această der. nu este posibilă, dacă se are în vedere sensul luii ex-, cf. it. sfacciato. Mai probabil ar fi o var. de la desfăta, care are același sens, după paralelismul răsface = desface, răspica = despica etc.; pentru rezultatul t › ț cf. a înfăța. Der. răsfăț, s. n. (desfătare, plăcere, orgie, desfrîu; alintare); răsfățătură (var. înv. răsfățăciune), s. f. (dezmierdare, alint). Din rom. provine săs. resfetsân.
A RĂSFĂȚÁ răsfăț tranz. (mai ales copii) A face să se răsfețe; a răzgâia. /răs- + față
A SE RĂSFĂȚÁ mă răsfăț intranz. 1) (mai ales despre copii) A se alinta peste măsură; a se răzgâia. 2) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se delecta; a se desfăta. 3) A se întinde în voie (ocupând un loc mai mare decât trebuie). /răs- + față
răsfățà v. 1. a atinge ușor cu mâna: a răsfăța calul pe coamă; 2. fig. a trata cu prea multă blândețe: a-și răsfăța copiii; 3. a face pe caprițios: ce mi-te răsfeți? 4. a se desfăta: albinele se răsfață printre flori. [Din RE EX și față; cele două sensuri fundamentale ale vorbei sunt: a mângăia fața și a da cuiva prea multă față (cf. nas, obraz) = it. sfacciato (v. înfruntà)].
2) răsfắț, a v. tr. (răs- și față, ca it. sfacciato, nerușinat, d. faccia, față, și fr. effronté, d. front, frunte. – Se conj. ca în-făț). Alint, răzgîĭ, tratez cu prea multă blîndeță: a răsfăța copiiĭ. V. refl. Mă alint, fac mofturĭ ca să plac: copiiĭ se răsfață. Mă desfăt, trăĭesc bine: a te răsfăța în belșug.
răsfățăcĭúne (vechĭ) și răsfățare f. Acțiunea de a saŭ de a te răsfăța. Traĭ fericit: a trăi în răsfățare.
RĂSFĂȚA vb. 1. a (se) alinta, a (se) cocoli, a (se) rîzgîia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai ~ atîta!) 2. a se lăfăi, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 3. a (se) delecta, a (se) desfăta, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (I-a ~ cu tot felul de bunătăți.)
RĂSFĂȚARE s. alintare, răsfăț, răzgîială, răzgîiere, (rar) răsfățătură, (pop.) alintătură.

răsfățare dex

Intrare: răsfăța
răsfăța verb grupa I conjugarea I
Intrare: răsfățare
răsfățare substantiv feminin