RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător.

RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător.

RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Învechit) Persoană care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. Face act de autoritate, trimețînd oștiri și pedepsind pe răsculători. GHICA, A. 30.

răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri

răsculătór s. m., pl. răsculătóri

RĂSCULĂTÓR adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat.

RĂSCULĂTÓR ~i m. înv. Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală. /a se răscula + suf. ~ator

răsculător adj., s. v. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT.