răscolire definitie

20 definiții pentru răscolire

RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli.
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli.
RĂSCOLÍ, răscolesc și răscól, vb. IV. Tranz. I. 1. A răvăși pentru a căuta pe cineva sau ceva; a scotoci. Ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162. În zadar răscoli tot portul. BART, E. 247. Ia să mi te scoli, Crînguri să-mi răscoli. De l-ăi nimeri Și de l-ăi găsi... La tăiat să-l duci. TEODORESCU, P. P. 464. ◊ Fig. Scepticul acesta... Ce taine ale naturii răscolise? Nimica și totuși vorbește cu dispreț de știință. IONESCU-RION, C. 74. ◊ Intranz. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un feli de patimă. EMINESCU, N. 80. ♦ (Cu complementul «jăratic», «foc») A mișca, a scormoni pentru a înviora. Intrară în pădure și răscolind cu niște pari un jăratec... îngropară într-însul toți mieii. FILIMON, C. 126. ◊ Fig. Florile vor răscoli din nou inima și nervii tatei. SAHIA, N. 25. Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. REBREANU, R. I 81. Și așa, răscolind trecutul, simții că mă îneacă lacrămile binefăcătoare. DELAVRANCEA, O. II 126. De ce răscolești tu toată durerea? EMINESCU, O. IV 106. ♦ (Cu complementul «loc», «pămînt») A scurma, a rîcîi, p. ext. a ara. Se opri în dreptul locurilor răscolite de Marin Oproiu, în fața tractorului care venea. MIHALE, O. 197. Schijele răscoliră pămîntul într-o fumărie amestecată cu țărînă și praf. SADOVEANU, O. VI 22. În urma noastră rămîneau... scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ A pune în mișcare, a face să plece din locul unde se află, împingînd în lături sau ridicînd în sus. Poștalionul aleargă răscolind colbul, tras de patru perechi de cai. CĂLINESCU, E. 64. Valurile... tulburi, răscolite de un vînt ușor, saltă cînd la dreapta cînd la stînga pluta pe care stă moș Anghel. DUNĂREANU, CH. 83. ◊ (Poetic) Iarba se ridica înaltă, la dreapta și la stînga potecilor, pînă la gîtul calului, și vîntul serii răscolea întinderea verde. SADOVEANU, O. I 161. 2. A agita, a tulbura, a face să se revolte. Născut pentru luptă și dominare, răscolea lumea pe unde trecea și nu-și îmblînzea privirea decît pentru cei din jurul lui. C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ Refl. A se deplasa, a se isca (în tumult). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit! COȘBUC, P. I 55. Ba se răscolesc și cînii De prin curți și sar la ei. id. ib. 227. II. A desface toamna stîna, alegînd sau despărțind oile după proprietarii lor. (Refl. pas.) Laptele acru de oi începe a se face pe la finele lui august, după ce s-au răscolit (deosebit) oile. ȘEZ. VII 76.
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei; răvășire, dezordine, scormonire, zdruncinare. Fundul dubei, în balansările ei, părea că se înalță spre el ca o răscolire de pămînt. SAHIA, N. 84. ♦ Fig. Agitație, frămîntare, tulburare. Era treaz în momentul acela, însă atît de pornit în răscolirea lui, încît femeile au crezut că... și-a pierdut mințile. PAS, Z. I 226. Era destul un singur cuvînt, ca să trezească răscoliri și să întărîte dureri amorțite. CAMIL PETRESCU, U. N. 7.
!răscolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolésc, imperf. 3 sg. răscoleá; conj. prez. 3 să răscoleáscă
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
răscolí vb. (a scotoci, a enerva, a desface stâna) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolésc, imperf. 3 sg. răscoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. răscoleáscă; (a agita) ind. prez. 3 sg. răscoálă /răscoléște; conj. prez. 3 sg. și pl. răscoále /răscoleáscă
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
RĂSCOLÍ vb. 1. v. căuta. 2. v. deranja. 3. v. stârni. 4. v. scormoni. *5. (PĂSTORIT) (reg.) a răvăși. (A ~ stâna, toamna.) 6. v. tulbura.
RĂSCOLÍ vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.
RĂSCOLÍRE s. 1. v. deranjare. 2. v. scormonire.
răscolí (răscolésc, răscolít), vb.1. A scormoni, a scotoci, a răvăși. – 2. A iscodi, a căuta. – 3. A despărți oile care aparțin la diferiți proprietari. – 4. A (se) răscula, a (se) revolta. Sl. raskoliti „a despărți” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Tiktin; Conev 70). – Der. răscol, s. n. (despărțirea oilor după apartenența lor; cușcă pentru păsări de curte; vas de scos apa dintr-o ambarcație; bară de lemn care unește loitrele carului), din sl. raskolŭ „despărțire”; răscoală, s. f. (rebeliune, răzvrătire; tumult, dezordine), din sl. raskola „schismă”, considerîndu-se schisma drept rebeliune (după Tiktin deverbal de la răscoli); rascolnic, s. m. (schismatic rus), din rus. raskolĭnik; răscolitor, adj. (agitator, neliniștit). În semantismul lui răscoli pare să fi intervenit o contaminare, ușor de înțeles, cu răscula „a se revolta”; răscoală „revoltă” coincide cu răscoală „el se răscoală”.
A RĂSCOLÍ ~ésc tranz. 1) (lucruri) A întoarce în dezordine căutând; a răvăși. 2) (focul, jăraticul) A amesteca făcând să ardă mai tare; a scormoni. 3) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face să reînvie (producând durere sufletească); a scormoni. ~ sufletul. 4) (straturi de deasupra) A da la o parte (căutând ceva și pătrunzând în adâncime). 5) A pune în mișcare. ~ praful cu picioarele. 6) fig. A supune unor emoții puternice; a tulbura; a răvăși. 7) rar A face să se revolte. /<sl. rascoliti
răscolì v. a căuta răsturnând toate: a răscoli toată casa. [Lit. a face răscoală cercetând].
răscolésc v. tr. (vsl. raskoliti sen, a se despica, d. klati, a împunge; nsl. razkoliti, a despica). Scotocesc (scormolesc) punînd în dezordine: a răscolit toate lucrurile pîn’a găsit cuțitu. Fig. A răscoli cele liniștite (lat. quieta movére), a răscoli urile saŭ alte pasiunĭ. A răscoli oile, a le separa luîndu-șĭ fie-care stăpîn oile luĭ.
răscoli vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.
RĂSCOLI vb. 1. a căuta, a cotrobăi, a scormoni, a scotoci, a umbla, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobîrlăi, (Mold.) a bîrcîi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobîrlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile melel) 2. a deranja, a răvăși, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?) 3. a agita, a ridica, a stîrni. (Vîntul ~ praful.) 4. a scormoni, a zgîndări, (pop.) a scociorî. (~ jarul ca să întețească focul.) 5.* (PĂSTORIT) (reg.) a răvăși. (A ~ stîna, toamna.) 6. a tulbura. (Vestea l-a ~ profund.)
RĂSCOLIRE s. 1. deranjare, răvășire, zăpăcire. (~ hîrtiilor de pe masă.) 2. scormonire, scormonit, zgîndărire, (pop.) scociorîre. (~ jarului.)

răscolire dex

Intrare: răscoli (1 -col)
răscoli 1 -col verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: răscolire
răscolire substantiv feminin
Intrare: răscoli (1 -colesc)
răscoli 1 -colesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a