răscol definitie

37 definiții pentru răscol

RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ.
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula.
RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ.
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Răs- + scula.
RĂSCÓL2, răscoale, s. n. Separare a oilor dintr-o turmă toamna, la desfacerea stînii, pentru ca fiecare proprietar să și le ia pe ale sale. ♦ Dispozitiv de scînduri folosit pentru a separa oile.
RĂSCÓL1, răscoale, s. n. 1. Bară de lemn, prevăzută la capete cu cîte o gaură în care intră carîmbii de sus ai loitrelor carului. Uneori carul se închide în partea dinainte și în partea dinapoi cu niște funduri... ținute de răscoale. PAMFILE, I. C. 134. ◊ Expr. A lega (pe cineva) în răscol = a imobiliza (pe cineva), fixîndu-i gîtul și picioarele între două lemne; a pune în obezi. Fiindcă a văzut căpitanul că... nu-i vor putea ține [pe țărani] să fie bătuți, i-a legat în răscol. STANCU, D. 149. A trece peste răscoale = a întrece măsura, a trece peste buna-cuviință. Epimeteu... vedea că prea trece peste răscoale Pandora, cu atîtea întrebări. ISPIRESCU, U. 95. 2. Ispol. Lopățica cu care se scoate apa din luntre se numește ispol, răscol, scofiță sau căuș. DAMÉ, T. 126.
RĂSCOLÍ, răscolesc și răscól, vb. IV. Tranz. I. 1. A răvăși pentru a căuta pe cineva sau ceva; a scotoci. Ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162. În zadar răscoli tot portul. BART, E. 247. Ia să mi te scoli, Crînguri să-mi răscoli. De l-ăi nimeri Și de l-ăi găsi... La tăiat să-l duci. TEODORESCU, P. P. 464. ◊ Fig. Scepticul acesta... Ce taine ale naturii răscolise? Nimica și totuși vorbește cu dispreț de știință. IONESCU-RION, C. 74. ◊ Intranz. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un feli de patimă. EMINESCU, N. 80. ♦ (Cu complementul «jăratic», «foc») A mișca, a scormoni pentru a înviora. Intrară în pădure și răscolind cu niște pari un jăratec... îngropară într-însul toți mieii. FILIMON, C. 126. ◊ Fig. Florile vor răscoli din nou inima și nervii tatei. SAHIA, N. 25. Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. REBREANU, R. I 81. Și așa, răscolind trecutul, simții că mă îneacă lacrămile binefăcătoare. DELAVRANCEA, O. II 126. De ce răscolești tu toată durerea? EMINESCU, O. IV 106. ♦ (Cu complementul «loc», «pămînt») A scurma, a rîcîi, p. ext. a ara. Se opri în dreptul locurilor răscolite de Marin Oproiu, în fața tractorului care venea. MIHALE, O. 197. Schijele răscoliră pămîntul într-o fumărie amestecată cu țărînă și praf. SADOVEANU, O. VI 22. În urma noastră rămîneau... scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ A pune în mișcare, a face să plece din locul unde se află, împingînd în lături sau ridicînd în sus. Poștalionul aleargă răscolind colbul, tras de patru perechi de cai. CĂLINESCU, E. 64. Valurile... tulburi, răscolite de un vînt ușor, saltă cînd la dreapta cînd la stînga pluta pe care stă moș Anghel. DUNĂREANU, CH. 83. ◊ (Poetic) Iarba se ridica înaltă, la dreapta și la stînga potecilor, pînă la gîtul calului, și vîntul serii răscolea întinderea verde. SADOVEANU, O. I 161. 2. A agita, a tulbura, a face să se revolte. Născut pentru luptă și dominare, răscolea lumea pe unde trecea și nu-și îmblînzea privirea decît pentru cei din jurul lui. C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ Refl. A se deplasa, a se isca (în tumult). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit! COȘBUC, P. I 55. Ba se răscolesc și cînii De prin curți și sar la ei. id. ib. 227. II. A desface toamna stîna, alegînd sau despărțind oile după proprietarii lor. (Refl. pas.) Laptele acru de oi începe a se face pe la finele lui august, după ce s-au răscolit (deosebit) oile. ȘEZ. VII 76.
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Refl. 1. (Despre colectivități) A se ridica împotriva unei asupriri, a unei împilări; a porni la luptă contra asupritorilor; a se răzvrăti. V. revolta. Pieile-roșii se răscoală și vor să scape de stăpînirea englezilor, pentru că-i exploatează. SAHIA, U.R.S.S. 127. Boierii ridică fruntea, părăsesc pe noul domn și se înțeleg în taină cu Tomșa ca să se răscoale cu toții în contra lui. ALECSANDRI, T. II 52. ◊ Fig. Răsculatu-s-a Universul contra globului din aer? EMINESCU, O. IV 134. ♦ Tranz. A stîrni, a ațîța la luptă (contra asupririi). [Oamenii] gîndesc că odată și odată o să se nască alt Tudor – altfel o să-l cheme poate -... să răscoale satele, gata de răscoală din pricina împilărilor. STANCU, D. 9. [Lume] răscoală-ți copiii viteji ca titanii! NECULUȚĂ, Ț. D. 40. El răscoală în popoare a distrugerii scînteie Și în inimi pustiite samănă gîndiri rebele. EMINESCU, O. I 51. ♦ Tranz. Fig. A indigna, a revolta. Să întoarcem mai bine ochii de la această cruntă priveliște care răscoală inima. BĂLCESCU, O. II 157. 2. (Neobișnuit) A se ridica. Mișcările mînelor... cari aci se răsculau în sus, aci se trînteau cu zgomot pe masa verde. DELAVRANCEA, S. 131.
răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále
!răscolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolésc, imperf. 3 sg. răscoleá; conj. prez. 3 să răscoleáscă
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răscól s. n., pl. răscoále
răscolí vb. (a scotoci, a enerva, a desface stâna) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolésc, imperf. 3 sg. răscoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. răscoleáscă; (a agita) ind. prez. 3 sg. răscoálă /răscoléște; conj. prez. 3 sg. și pl. răscoále /răscoleáscă
răsculá vb., ind. prez. 1 sg. răscól, 3 sg. și pl. răscoálă
RĂSCÓL s. (PĂSTORIT) (prin Munt.) răvășit. (~ul oilor.)
RĂSCÓL s. v. căuș, ceatlău, cruce, ispol.
RĂSCOLÍ vb. 1. v. căuta. 2. v. deranja. 3. v. stârni. 4. v. scormoni. *5. (PĂSTORIT) (reg.) a răvăși. (A ~ stâna, toamna.) 6. v. tulbura.
RĂSCOLÍ vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.
RĂSCULÁ vb. a (se) răzvrăti, a (se) revolta, a (se) ridica, (pop.) a (se) scula, (înv.) a (se) burzului, a (se) pristăvi, a (se) răscoli, a (se) răzmiriți, a (se) răzvesti, a (se) rebela, a (se) rocoși, a (se) semeți, a (se) zavergisi. (Masele s-au ~.)
RĂSCÓL ~oále n. 1) Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor. 2) pop. Desfacere a stânii toamna și împărțirea oilor fiecărui stăpân. /<sl. raskolu
A RĂSCULÁ răscól tranz. A face să se răscoale. /răs- + a scula
A SE RĂSCULÁ mă răscól intranz. A face răscoală; a se răzvrăti; a se revolta. /răs- + a se scula
răscol n. 1. drug de lemn la loitrele carului; fig. a trecut peste răscoale, s’a întrecut cu...; 2. căuș de luntre. [Slav. RAZKOL, despicătură].
răscolì v. a căuta răsturnând toate: a răscoli toată casa. [Lit. a face răscoală cercetând].
răsculà v. a (se) revolta. [Slav. RASKOLITI, a desbina].
2) răscól n., pl. oale (d. răscol 1. Cp. și cu mă răscol). Mold. Fam. Rar. Cu păru răscol (adv.), cu păru în dezordine.
1) răscól n., pl. oale (vsl. rascolŭ, despărțire, adică „lemne despărțitoare”). Lemnu care se întinde între capetele celor doĭ carîmbĭ aĭ caruluĭ (unu înainte, și altu înapoĭ). A trece peste răscoale, a trece măsura, a merge prea departe. – Și la sing. peste răscolu unuĭ lucru (Dîmb.), maĭ mult de cît trebuĭe.
3) răscól, a -sculá v. tr. (ră- și scol, nu d. vsl. raskoliti, de unde vine răscolesc. De alt-fel, și conjugarea luĭ, cu o, oa, u, întocmaĭ ca scol, arată latinitatea luĭ). Revolt, fac să se revolte: demagogiĭ aŭ răsculat satele la 1907. V. refl. Mă revolt. mă rîdic cu armele. V. buntuluĭesc, burzuluĭesc, rocoșesc.
răscol s. v. CĂUȘ. CEATLĂU. CRUCE. ISPOL.
*RĂSCOL s. (PĂSTORIT) (prin Munt.) răvășit. (~ al oilor.)
răscoli vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.
RĂSCOLI vb. 1. a căuta, a cotrobăi, a scormoni, a scotoci, a umbla, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobîrlăi, (Mold.) a bîrcîi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobîrlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile melel) 2. a deranja, a răvăși, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?) 3. a agita, a ridica, a stîrni. (Vîntul ~ praful.) 4. a scormoni, a zgîndări, (pop.) a scociorî. (~ jarul ca să întețească focul.) 5.* (PĂSTORIT) (reg.) a răvăși. (A ~ stîna, toamna.) 6. a tulbura. (Vestea l-a ~ profund.)
RĂSCULA vb. a (se) răzvrăti, a (se) revolta, a (se) ridica, (pop.) a (se) scula, (înv.) a (se) burzului, a (se) pristăvi, a (se) răscoli, a (se) răzmiriți, a (se) răzvesti, a (se) rebela, a (se) rocoși, a (se) semeți, a (se) zavergisi. (Masele s-au ~.)
răscól, răscoale, s.n. – (reg.) I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele de oi și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește (în Lăpuș) și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop, 1984: 115). II. (În Maram. istoric) „Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni, 1936: 95). „Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă” (Bârlea, 1924, II: 464). – Din vsl. raskolǔ „despicătură” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
răscól, răscoale, s.n. – I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește în Lăpuș și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop 1984: 115). II. (În Maram. istoric) „Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni 1936: 95). „Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă” (Bârlea 1924 II: 464). – Din sl. raskolǔ.

răscol dex

Intrare: răscol
răscol substantiv neutru
Intrare: răscoli (1 -col)
răscoli 1 -col verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: răscula
răscula verb grupa I conjugarea I