RĂSCĂCĂRÁ vb. I v. răscrăcăra.

RĂSCĂCĂRÁT, -Ă adj. v. răscrăcărat.

RĂSCRĂCĂNÁ vb. I v. răscrăcăra.

RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.

RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna.

RĂSCRĂCĂRÁT, -Ă, răscrăcărați, -te, adj. (Pop.; despre picioare) Depărtat (în mod dizgrațios) unul de altul, în lături; (despre oameni) cu picioarele depărtate unul de altul; crăcănat, crăcit. [Var.: răscrăcănát, -ă, răscăcărát, -ă, adj.] – V. răscrăcăra.

RĂSCĂCĂRÁ vb. I v. răscrăcăra.

RĂSCĂCĂRÁT, -Ă adj. v. răscrăcărat.

RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscăcărá vb. I] – Răs- + crăcăna.

RĂSCRĂCĂRÁT, -Ă, răscrăcărați, -te, adj. (Pop.; despre picioare) Depărtat (în mod dizgrațios) unul de altul, în lături; (despre oameni) cu picioarele depărtate unul de altul; crăcănat, crăcit. [Var.: răscăcărát, -ă, adj.] – V. răscrăcăra.

RĂSCĂCĂRÁ vb. I. v. răscrăcăra.

RĂSCĂCĂRÁT, -Ă adj. v. răscrăcărat.

RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr și răscrăcărez, vb. I. Tranz. (Și în forma răscăcăra) A îndepărta mult picioarele unul de altul. ♦ Refl. A sta cu picioarele foarte desfăcute; a se crăci, a se crăcăna. [Iapa] se năbădăia, se răscăcăra, ridică deodată, nu știu cum, toate picioarele-n vînt. CARAGIALE, S. 42. – Variantă: răscăcărá vb. I.

RĂSCRĂCĂRÁT, -Ă, răscrăcărați, -te, adj. (Și în forma răscăcărat; despre picioare) Îndepărtat unul de altul; (despre oameni și animale) cu picioarele larg desfăcute; crăcit, crăcănat. Calul se oprise și el și rămăsese răscăcărat. PREDA, Î. 133. Se holba, răscăcărat și cu pumnii în șolduri. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 63. Cînd să apuce pe o ulicioară mai neumblată... tocmai venea o birjă cu caii răscăcărați de teama alunecușului. CARAGIALE, M. 16. – Variantă: răscăcărát, -ă adj.

răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă

răscrăcăná vb., ind. prez. 1 sg. răscrácăn, 3 sg. și pl. răscrácănă

RĂSCRĂCĂNÁ vb. v. crăcăna.

RĂSCRĂCĂNÁT adj. v. crăcănat.

răscăcărá (răscácăr, răscăcărát), vb. – A se despărți, a se desface, mai ales la picioare. – Var. răscrăcăna, băscăcăra. Mr. discăcărare. Din crăcăna „a desface picioarele”, cf. bg. raskrak „pas”, raskračjavam „a desface” cu pref. răs-.

A SE RĂSCRĂCĂNÁ mă răscrácăn intranz. (despre ființe) A ședea (sau a sta) cu picioarele larg desfăcute; a desface mult picioarele în lături; a se crăcăna. /răs- + a se crăcăna

A RĂSCRĂCĂNÁ răscrácăn tranz. depr. 1) A face să se răscracăne. 2) (mai ales picioarele) A desface larg; a rășchira. /răs- + a crăcăna

răscăcărà v. a întinde și depărta picioarele. [În loc de răscrăcăna; cf. bulg. RASKRAČAVAM, cu acelaș sens].

răscrăcănà v. V. răscăcărà. [V. crăcană].

răscácăr, -ăcărát, V. răscrăcănez.

răscrácăr, a -ăcăra (Trans.) și răscrăcănéz (Munt.) v. tr. (răs- [vsl.] și crăcănez; raskračam se, mă crăcănez). Crăcănez, întind: via răscrăcănată la soare. Pan, Povestea, 1, 115). – Munt. Pop. răscácăr, a răscăcăra. La Isp. el răscáeră.

răscrăcăra vb. v. CRĂCĂNA.

răscrăcărat adj. v. CRĂCĂNAT.