RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere.

RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune.

RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere.

RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune.

RĂPÚNE, răpún, vb. III. (Astăzi mai ales popular) 1. Tranz. A lua cuiva viața, a ucide, a omorî; (sens atenuat) a doborî, a distruge, a înfrînge. În scurt timp e răpus de o congestie pulmonară. SADOVEANU, E. 231. N-ai putut răpune Destinul ce-ți pîndi făptura. ARGHEZI, V. 117. Cu valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul vremilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Să vie la ocnă și să spuie: eu am răpus pe taica. CARAGIALE, O. I 266. ◊ (Cu complementul «capul», «viața», «zilele», fig. «inima») Păgînii au răpus capul lui Ion-vodă. SADOVEANU, O. I 489. Frigurile bălții și oftica răpuneau tot vieți fragede. I. BOTEZ, ȘC. 86. Că cu cine-am petrecut Mi s-a dus, măre, s-a dus, Inimioara mi-a răpus. ANT. LIT. POP. I 134. Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele. ALECSANDRI, P. P. 107. ♦ Refl. A-și pierde viața, a-și găsi moartea. Inima-i zvîcnește tare, viața-i parcă se răpune. EMINESCU, O. I 84. Radu-vodă... se răpusese de o groaznică și cumplită boală. ODOBESCU, S. I 70. Pe Cerna-n sus mulți voinici s-au dus... Și toți s-au răpus. TEODORESCU, P. P. 415. ◊ Refl. reciproc. Bizantinii se ucideau, mama pe fiul, fiul pe tată... dar nicicînd nu se răpuneau fără sfînta împărtășanie. DELAVRANCEA, O. II 160. ♦ A învinge într-o luptă de idei; a convinge. A avut mult bucluc și vorbă cu oamenii; dar, cum i-i obiceiul lui, i-a răpus pe toți și i-a împăcat. SADOVEANU, B. 37. 2. Refl. (Rar) A se sinucide. Sărăcuț de maica mea!... S-a răpus domnul [inginer]. ODOBESCU, S. III 189. – Forme gramaticale: perf. s. răpusei, part. răpus. – Prez. ind. și: răpúi (SADOVEANU, O. VIII 218, DELAVRANCEA, O. II 121, TEODORESCU, P. P. 315).

RĂPÚNERE, răpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte, înfrîngere, distrugere. I se rupea rărunchii împăratului de mîhnire pentru răpunerea ficii sale. ISPIRESCU, L. 395. ◊ Loc. adv. Pe răpunere = cu mare intensitate, pe viață și pe moarte. La popasul al treilea începea cheful cu temei, pe răpunere. M. I. CARAGIALE, C. 61.

răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús

răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii

răpúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. răpúnă; ger. răpunând; part. răpús

răpúnere s. f., g.-d. art. răpúnerii

RĂPÚNE vb. v. asasina, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, distruge, împovăra, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, nimici, omorî, potopi, prăpădi, răzbi, sfărâma, suprima, ucide, zdrobi, zvânta.

RĂPÚNERE s. v. asasinare, omorâre, suprimare, ucidere.

răpúne (răpún, răpús), vb. – 1. A învinge, a întrece. – 2. A pierde, a face să piardă. – 3. A extermina, a anihila, a suprima. – 4. A ucide. – 5. (Refl.) A muri. Lat. rĕpōnĕre (Pușcariu 1436; Candrea-Dens., 1466; REW 7225), cf. it. rippore, prov. repondre, sp. reponer, port. repôr. – Der. răpuitor, adj. (care ucide).

A RĂPÚNE răpún tranz. pop. 1) (ființe) A lipsi de viață; a omorî; a ucide; a mântui; a sfârși. A fost răpus de un glonț. 2) fig. (inamici, adversari) A învinge, nimicind complet. /<lat. reponere

răpune v. 1. a omorî, a prăpădi: lupul a răpus boii; 2. a muri: Radu Vodă se răpusese de o cumplită boală OD.; 3. a pierde: moșia să-și răpue PANN; 4. fig. a dispare: a cărui origină ’n secoli s’a răpus GR. AL. [Lat. REPONERE, a pune de o parte, a pune în mormânt].

răpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. repóno, -ónere, pun la loc, liniștesc; it. riporre, pv. vfr. rebondre, sp. reponer, pg. repór, V. pun). Vechĭ. Perd: a răpune averea. Azĭ. Dobor, înfrîng, înving, ucid, prăpădesc: dușmanu, boala l-a răpus.

răpune vb. v. ASASINA. BATE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. DISTRUGE. ÎMPOVĂRA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. NIMICI. OMORÎ. POTOPI. PRĂPĂDI. RĂZBI. SFĂRÎMA. SUPRIMA. UCIDE. ZDROBI. ZVÎNTA.

răpunere s. v. ASASINARE. OMORÎRE. SUPRIMARE. UCIDERE.